Este vorba despre o lebădă de vară, care se localizase în Acumularea Curtești.
Dacă inițial, de la distanță, părea să fi fost un eșec într-o relație trofică (pradă-pradător și un moment triumfător pentru pradă), ulterior s-a demonstrat a fi o consecința a braconajului piscicol.
Utilizarea de unelte de pescuit nelegale are efecte iremediabile atât asupra resurselor piscicole, cât și, în cazul de față, asupra acvifaunei.
O lebădă de vară, care cuibărește pe Acumularea Curtești, a fost ținta unei monturi bombă (realizată din 1 momitor fix, 1 vârtej, 1 varniș de 1cm lungime și 3-4mm diametru, 4 cârlige).
Exemplarul de lebădă a fost preluat de comisarii de mediu și încredințat în custodie provizorie cabinetului veterinar Trio.vet coordonat de dr. Bejinariu Daniel și dr. Dănuț Bradu, până la atingerea stării fiziologice normale.
Starea de sănătate a lebedei a fost evaluată, urmând ca după însănătoșirea acesteia să fie eliberată în habitatul natural sau încredințată unei asociații care se ocupă cu îngrijirea păsărilor migratoare sau unei alte entități specializate în protejarea animalelor și păsărilor.
Orice persoana fizică sau reprezentantul unei persoane juridice care deţine accidental exemplare de faună sălbatică sau cadavre ale acestora are obligaţia să le declare la comisariatul judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu şi să semneze declaraţia privind capturarea/uciderea accidentală a unei specii de păsări sau a unei specii strict protejate prevăzute în anexele nr. 4A şi 4B la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007. Nedeclararea constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice și amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoanele juridice.
Conform Ordonanţei privind pescuitul şi acvacultura, în scopul asigurării protecţiei şi conservării resurselor acvatice vii în apele din zona colinară şi de şes se poate pescui cu maximum 4 undiţe sau 4 lansete cu câte două cârlige fiecare.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024