Șoferul unui autoturism marca Skoda a parcat mașina pe locul de acces al ambulanței. Paznicul de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati Botoșani a discutat cu șoferul, dar acesta nu a reacționat, și-a mutat mașina din partea Colegiului Medicilor pe drumul de acces al echipajelor sanitare, unde accesul altor autoturisme este interzis.
Corneliu Mihai, managerul spitalului a ajuns la UPU și, supărat din cale afară pe șoferul care a parcat neregulamentar, i-a oferit o lecție pe care cu siguranța nu o va uita. Șoferul autoturismului Skoda s-a trezit cu cauciucul din stânga spate dezumflat.
La scurt timp, soferul a ieșit din incinta Colegiului Medicilor și și-a pus mâinile în cap. S-a uitat în stânga, s-a uitat în dreapta, cineva i-a explicat ce s-a întâmplat și s-a apucat de căutat o pompă cu care să își pună mașina ”pe picioare”.
"Am lipsit câteva minute, aveam nevoie de o ștampilă pentru un ordin de deplasare de la Colegiul Medicilor, am lipsit câteva minute", a povestit șoferul zâmbind.
Cel mai probabil, după întreaga pățanie, acesta nu va mai parca în același loc. ”Să îmi fie învățătură de minte", a conchis tânărul șofer.
(C.B.)
[[galerie-foto]]
Valeriu Iftime a dezvăluit care a fost cea mai mare extravaganță a sa din postura de om bogat
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Ajut-o pe Dana să aibă o viață fără durere: Orice donație, oricât de mică, contează!
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Precipitații puține și temperaturi ridicate: PROGNOZA meteo actualizată
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile