O clasă de copii din ciclul primar care învață în sistem „step by step” la Liceul Pedagogic a poposit astăzi în sala de ședințe a Consiliului Local și Primăriei Botoșani.
Copiii îmbrăcați în uniforme școlare au luat loc la masa dezbaterilor, pe cele 23 de scaune pe care stau consilierii locali, care votează pentru binele orașului. De altfel, acesta a fost unul dintre lucrurile pe care le-au aflat în cadrul unei lecții de administrație pe care-au primit-o în „Săptămâna Altfel”.
Copiii au venit însoțiți de doamnele învățătoare Dughilă Olguța Cătălina și Manolache Veronica, cele care au avut ideea de a-i aduce printre funcționarii municipalității, la o întâlnire cu șefii orașului. Copiii au fost întâmpinați de viceprimarul Cosmin Andrei, care i-a ținut locul primarului.
Copiii au demonstrat că sunt ancorați în realitatea botoșăneană, cel mai probabil din discuțiile de la școală sau cele la care au fost martori fără voie, acasă, între părinți.
Au întrebat când va fi finalizat Teatrul Mihai Eminescu dar mai ales când se va deschide parcul Cornișa, de cel de-al doilea obiectiv fiind direct interesați. Au vrut să știe dacă municipiul Botoșani va avea un restaurant McDonald's sau un aeroport ori o grădină zoologică. Au primit răspunsuri, pe înțelesul lor, de la viceprimarul Cosmin Andrei, Ortansa Albu, unul dintre cei mai experimentați funcționari au Primăriei sau Iulian Ciubotaru, șeful Compartimentului Informații Cetățeni (CIC).
Vizita a durat aproximativ o oră.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Gabriela Erdic
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Împreună pentru un Viitor Mai Bun
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Grup de tineri adunat în fața unui magazin din Centrul Istoric: Unul dintre ei consuma alcool
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Sute de amenzi și aproape 50 de șoferi lăsați FĂRĂ permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024