O botoşăneancă de 22 de ani reuşeşte să ofere o lecţie de umanitate, voinţă şi optimism.
Deşi are un chist cerebral, Monalisa Puruhniuc aleargă pentru a strânge fonduri pentru bolnavii de cancer din România. Diagnosticată cu o boală gravă, care aproape a ucis-o, Monalisa Puruhniuc s-a dedicat misiunilor umanitare. Mai precis, aleargă zeci de kilometri în ultramaratoane caritabile. Sau mai bine zis aleargă pentru ca oamenii să doneze bani pentru îngrijirea bolnavilor de cancer din România.
Statisticile arată că în ţara noastră în fiecare an intră în evidenţe 60.000 de bolnavi de cancer. Numai 6% dintre aceştia, arată aceleaşi statistici, primesc îngrijire paliativă. Tocmai de aceea aleargă şi Monalisa, pentru ca tot mai mulţi români atinşi de cumplita maladie să poată primii îngrijire şi să aibă o şansă în plus la viaţă. Şi totul a început de la o experienţă personală terifiantă.
Botoşăneanca Monalisa Puruhniuc este o tânără studentă la Politehnică în Bucureşti. La 22 ani este şi un adevărat specialist în marketing. Monalisa zâmbeşte mereu şi are un optimism molipsitor. Pare cea mai fericită studentă din lume. În spatele zâmbetului se ascunde însă o poveste cumplită. La numai 16 ani, Monalisa a început să aibă mari probleme de sănătate. A ajuns în punctul în care numai putea să meargă, din cauza unui adenom cerebral. A fost pusă la pat, nu mai putea merge şi mai rău decât atât familia acesteia a primit previziuni sumbre. Unii medici nu-i dădeau mai mult de patru luni de viaţă. Monalisa a reuşit însă să supravieţuiască. Lua însă şi câte 26 de medicamente zilnic.
Atunci şi-a dat seama că vrea să facă ceva. Să lupte pentru viaţa ei şi să învingă boala, în felul ei.
” A fost momentul din spital în care nu mai mergeam şi de atunci a început chestia asta cu ”cum ar fi să încep să fac şi eu ceva”. Şi am zis că dacă o să pot să merg, am să fac şi eu ceva. Am început prin a-mi lua o bicicletă. Întâi am început să pedalez după care am mers direct la o competiţie de alergat pe munte, pe Ceahlău. Şi am crezut că o să mor acolo, din cauza respiraţiei, picioarele, suprinzător dar duceau”, spune Monalisa Puruhniuc.
Deşi bolnavă, Monalisa a reuşit să alerge pe muntele Ceahlău în cadrul competiţiei ”Bate Toaca”. A urmat apoi în 2014 încă un ultramaraton pe Transfăgărăşan. Nu şi-a imaginat vreodată că ar rezista unui ultra-maraton.
”Am fost o persoană foarte comodă, alergatul nu făcea parte din stilul meu de viaţă până să mă îmbolnăvesc. Cred că este exact chestia asta, confortul distruge caracterul”, a precizat Monalisa Puruhniuc.
În 2015 şi 2016 tânăra alergătoare a fost nevoită să se oprească, din cauza problemelor de sănătate.
”A apărut o tumoră în gât, nu ştiu de unde Dumnezeu. Apoi a fost operată. De la medicamente şi alte tratamente am ajuns la hemoragii interne”, precizează Monalisa. Boala nu a reuşit însă să o oprească pe botoşăneancă.
”Asta nu trebuie să-ţi facă nădejdea să dispară, să te cramponezi şi să te pui la pat. Adică, poţi face asta, fiindcă durerile sunt foarte nasoale dar nu-ţi ajută la nimic. Durerea este o chestie cu care se poate lupta”, spune tânăra.
Drept dovadă în 2017 a alergat la un nou ultramaraton în Munţii Făgăraş. A reuşit practic să străbată în alergare 64 de kilometri.
”A fost destul de greu, este incomparabil pe munte cu alergatul pe plat. Picioarele se resimt şi te biciuiesc”, adaugă tânăra.
Monalisa Puruhniuc, precizează totodată că nu este genul de alergător care să se antreneze non-stop. Se antrenează când poate şi cât poate. Cu toate acestea reuşeşte în mod fenomenal să parcurgă distanţe uriaşe, pe munte, în alergare.
Deşi fragilă, bolnavă şi fără o carieră sportivă în spate, Monalisa Puruhniuc face minuni fiindcă are o motivaţie aparte. Tânăra studentă aleargă în scopuri caritabile. Mai precis pentru fundaţii care ajută bolnavii de cancer din România. Atunci când aleargă se strâng fonduri pentru îngrijirea acestor oameni atinţi de cumplita maladie.
De altfel şi aici totul a pornit de la o experienţă proprie. Tatăl ei a fost la rândul său la un pas să piardă lupta cu viaţa. A fost diagnosticat cu cancer şi ani de zile s-a luptat pentru viaţă. A reuşit în cele din urmă. Chiar în anul în care Monalisa a decis să participe la ultramaraton, adică în 2013.
”Fiindcă am avut aceste probleme de sănătate, am zis, «cum ar fi să fac ceva pentru ceilalţi?». Şi dat fiind sistemul medical din România, mai ales pe zona bolnavilor de cancer, şi din experienţa cu tata, mi-am dat seama că statul român nu asigură tot ceea ce are nevoie un bolnav de cancer. Îngrijirea paliativă este undeva la 30% asigurată de statul român. Cheltuielile sunt extrem de mari şi dacă nu poţi susţine financiar şi nu cunoşti oamenii potriviţi, nu ai nicio şansă. Şi am zis ok, haide să fac asta. Sunt asociaţii în România, care adună bani şi au grijă de oameni. M-am înscris la prima competiţie caritabilă. Am crezut că nu o să pot alerga, dar a fost o chestie strict de motivaţie. Prima competiţie a însemnat 21 de kilometri cu diferenţă de nival de 1.800 de metri şi am fost 200 de participanţi. M-a motivat faptul că pot să adun nişte bani pentru bolnavii de cancer. Durerea trece, dar sunt lucruri care dăinuie. Mai ales dacă reuşeşti să faci un bine”, spune Monalisa Puruhniuc.
În continuare, Monalisa vrea să participe şi la alte competiţii de ultramaraton în scop caritabil. (Sursa: Adevărul)
