Angajaţii companiei de apă şi canalizare controlată de Consiliul Judeţean vor fi plătiţi pentru o perioadă de timp şi după disponibilizare. La începutul lunii s-au trimis aproape 30 de notificări privind trecerea în şomaj, urmând ca până la sfârşitul anului să se ajungă la un total de aproximativ 90.
Toţi aceştia vor beneficia, în funcţie de vechime, de două-trei salarii compensatorii care vor fi suportate de către societate.
„Nu e nici un efort financiar, este ca şi acum ar mai fi angajaţi încă două-trei luni”, susţine
Gabriel Cârlan, director general SC Nova Apaserv SA. Ţinând cont de cifra totală salarială de la societate, de circa 1,4 milioane lei lunar, ar înseamna că s-ar mai cheltui undeva pe la 600.000 de lei cu achitarea drepturilor băneşti la cei concediaţi.
„Sindicatele chiar au înţeles, nu au fost probleme. Erau discuţii pentru o concediere colectivă, dar încă mai adun date, sunt păreri diferite, durează mai mult dacă la concediere colectivă”, mai spune
Gabriel Cârlan. Perioada de preaviz este de 30 de zile. Noua organigramă nu a fost încă adoptată de consiliul de administraţie, aşteptându-se ca acest lucru să fie făcut de viitorul CA.
CITEŞTE ŞI:
Ţurcanu a băgat în şedinţă actuali şi viitori şefi de la Apă