Vot istoric în Camera Deputaților, for decizional pe chestiuni ce țin de legislația agricolă.
Președintele Comisiei pentru Agricultură, deputatul Alexandru Stănescu, a anunțat că parlamentarii au dat vot pozitiv Legii camerelor agricole prin care se va asigura reprezentarea la nivel național a tuturor fermierilor din România.
”Astăzi plenul Camerei Deputaților a acordat un vot pozitiv Proiectului de Lege privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală (PL-x 183/2020), al cărui inițiator sunt. Doresc să le mulțumesc pe această cale celor 246 colegi parlamentari care au votat acest proiect, atât de necesar dezvoltării și profesionalizării agriculturii românești. Prin prezentul proiect am propus înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea camerelor pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală judeţene şi a Camerei Agricole Naţionale, precum şi abrogarea Legii nr.283/2010”, arată deputatul Alexandru Stănescu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
După votul din plen, Legea camerelor agricole va trebuie să fie promulgată de Președintele României și publicată în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare, potrivit Agrointel.
Camerele agricole ”sunt organizaţii private de interes public, deschise, apolitice, fără scop patrimonial, cu personalitate juridică şi create în scopul:
a) reprezentării şi promovării interesele fermierilor agricoli, persoane fizice/juridice din agricultură, cu toate ramurile ei, industrie alimentară, silvicultură, piscicultură, turism rural şi agroturism, denumite în continuare domenii ale agriculturii şi conexe;
b) consultanţei şi promovării politicii agricole comune, a programelor naţionale de dezvoltare rurală, a strategiei şi politicilor României de susţinere financiară a agriculturii, a cercetării fundamentale şi aplicate, cu toate ramurile ei şi conexe;
c) intensificării absorbţiei fondurilor europene în agricultură, industrie alimentară, silvicultură, pescuit şi acvacultură;
d) formării profesionale, al extensiei şi consultanţei în domeniile agriculturii şi conexe”.
”Camerele agricole reprezintă partenerul de dialog al autorităţilor publice cu competenţe în domeniile agriculturii, industriei alimentare, silviculturii şi conexe, precum şi al celorlalte autorităţi şi instituţii ale administraţiei publice centrale şi locale, pe domeniile de competenţă. Consultarea camerelor agricole este obligatorie pentru orice situaţie care priveşte domeniul de activitate al acestora„, se mai arată în proiectul intrat în fluxul legislativ.
Camerele agricole vor reprezenta partenerul de dialog al autorităţilor publice cu competenţe în domeniile agriculturii, industriei alimentare, silviculturii şi conexe, precum şi al celorlalte autorităţi şi instituţii ale administraţiei publice centrale şi locale, pe domeniile de competenţă.
”Consultarea camerelor agricole este obligatorie pentru orice situaţie care priveşte domeniul de activitate al acestora”, arată proiectul de lege.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Apă oprită pe mai multe străzi din municipiu din cauza unei avarii
Oana Sava
Nov 25, 2024
FC Botoșani egalată pe final în derby-ul Moldovei – VIDEO
Oana Sava
Nov 25, 2024
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024