Se schimbă regulile pentru cei care vor să obțină permisul de conducere.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, 13 februarie, legea care prevede că examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere poate să fie dat oriunde în ţară, nu numai în localitatea de domiciliu.
Examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere va putea fi susținut oriunde în ţară, nu numai în localitatea de domiciliu, însă examenul practic va rămâne să fie dat în condiţiile actuale, potrivit unei legi promulgată, miercuri, de președintele Klaus Iohannis, informează observatornews.ro.
„Proba teoretică de verificare a cunoștințelor pentru obținerea permisului de conducere se poate susține la orice autoritatea competentă de pe teritoriul României cu respectarea condițiilor de vârstă, potrivit legii. Proba practică pentru obținerea permisului de conducere și eliberarea acestuia se realizează de către autoritatea competentă pe raza căreia solicitanții își au domiciliul ori reședința în sensul art. 231 alin. (2) sau, în cazul celor aflați la studii în România de cel puțin 6 luni, de către autoritatea competentă pe raza căreia se află adresa unde locuiesc", potrivit unui amendament adoptat de deputați. Proiectul pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă nr.195 din 12 decembrie 2002 privind circulaţia pe drumurile publice prevedea că și proba practică se putea susține oriunde în țară, însă acest aspect a fost eliminat deoarece "autorităţile competente din domeniu nu au posibilităţi tehnice să poată să fie dat oriunde în ţară", conform raportului comisiilor de specialitate.
De asemenea, proiectul mai stabileşte că "pregătirea teoretică şi practică în vederea obţinerii permisului de conducere va fi organizată pe module şi va fi recunoscută reciproc de unităţile autorizate cu atribuţii în domeniu".
Conform motivării comisiei, această modificare va permite unităţilor autorizate cu atribuţii în domeniu organizarea mai bună a activităţii de pregătire a candidaţilor pentru obţinerea permisului de conducere. Proba practică, traseul, trebuie dat, însă, în continuare acolo unde candidatul are domiciliul.
Legea a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, pe 13 februarie, cu unanimitate de voturi.
(Sursă foto: Nerdist)
Alertă de ultimă oră: COD GALBEN de vreme rea emis pentru mai multe localități din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Mailat a dat cu flit Botoșaniului: Eu nu pot obliga pe nimeni
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Din ianuarie: O companie renunță la toate zborurile de pe Aeroportul Suceava
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Două familii din Botoșani, la un pas să rămână fără casă de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile