Președintele României a promulgat legea referitoare la apelurile de urgență care vor fi localizate cu o mai mare acuratețe.
Ordonanţa de urgenţă (OUG) are ca obiect de reglementare implementarea unor soluţii tehnice care să permită funcţionarea comunicaţiilor de urgenţă şi prin intermediul unor servicii bazate pe tehnologiile VoIP/IP şi, respectiv, care să asigure furnizarea către Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (SNUAU) a unor informații suplimentare, de natură să îmbunătățească procesul de localizare a apelantului.
Acest nou tip de localizare este furnizat doar pe timpul gestionării unei situaţii de urgenţă şi poate fi realizat independent de tipul de telefon mobil utilizat, inclusiv pentru cele cu tehnologii mai vechi, iar ariile de determinare a poziţiei vor fi restrânse de până la 25 de ori în unele cazuri, potrivit antena3.ro.
Potrivit OUG, informaţia de localizare determinată înseamnă "datele care indică aria geografică probabilă în care se află echipamentul terminal al unui utilizator de telefonie mobilă şi care sunt transmise către SNUAU în format geodezic şi ca figură geometrică, rezultate prin aplicarea metodelor standardizate de localizare la nivel de reţea de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice mobile”.
SNUAU are obligaţia de a transforma informaţiile de localizare primară şi, după caz, alţi parametri tehnici de reţea care contribuie la localizarea echipamentului terminal care a iniţiat o comunicaţie de urgenţă în informaţii de localizare pe baza reţelei, precum şi de a utiliza informaţia de localizare determinată şi, acolo unde este disponibilă, informaţia de localizare obţinută pe baza echipamentului terminal.
Iniţiativa legislativă aparţine Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi a fost elaborată împreună cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi cu Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, în urma consultărilor cu operatorii de telefonie mobilă din România.
Actul normativ permite implementarea unei soluţii tehnice care reprezintă o premieră la nivelul serviciilor de urgenţă europene, fiind rezultatul analizării celor mai noi tehnologii disponibile în domeniu.
(Foto: Playtech)
Becali cere o sumă exorbitantă pe fotbalistul dorit de Iftime
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Un botoșănean a devenit viral după ce „și-a parcat” BMW-ul direct pe pârtie – VIDEO
Oana Sava
Dec 27, 2024
Realitate virtuală în comuna lui Eminescu, școli moderne în care fiecare elev are laptop
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Iftime nu are modele în fotbal: Nu vreau să fiu patron ca Șucu / Becali nu a plătit brandul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Ministrul iubit de botoșăneni reclamat că și-a bătut soția
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile