Tehnicianul botoșănenilor era supărat la finalul partidei din sferturile de finală ale Cupei Ligii AdePlast după cea de-a doua înfrângere din fața Stelei. Totuși, și-a felicitat jucătorii pentru dăruirea de care au dat dovadă pe teren. Leo Grozavu era însă supărat pe reacția unor persoane vis a vis de acest rezultat care nu înțeleg nici în acest moment că echipa locală nu se poate compara cu oaspeții din seara asta.
Din punct de vedere al salariilor, mai ales. Și al notorietății echipei adverse.
”Care sunt rezervele de la Steaua? Noi la Botoșani nu avem nici un jucător care să fie plătit la nivelul unei rezerve de la Steaua”, a fost răspunsul tehnicianului la remarca celor care au arătat că Steaua a folosit rezerve.
Iată ce a declarat mai departe Leo Grozavu
”Cu toții ne dorim, să fim pătimași, spunem multe, că ne-am dat la o parte, astea sunt prostii sau speculații. Cineva care are minte nu poate să spună așa ceva”
”S-a supărat dl. Reghe să fie sănătos, ce să îi povestesc. Eu nu am făcut nici o referire la dl. Reghecampf, eu nu am pronunțat cuvântul Steaua în primul rând. Sigur că a fost așa cu bandă pentru mai mulți”
”Ne străduim, muncim cât putem, suntem pe locul IV în clasament, marcăm goluri, ce să facem? Nu putem bate Steaua, asta este, înjurați-ne, ocărâți-ne, scuipați-ne că nu putem bate Steaua. Ăștia sunt jucătorii noștri, atâta pot, sunt jucători plătiți cu 1.000 de euro pe lună, cu 2.500 de lei pe lună, aceștia suntem noi. La 2.500 nu poți juca mai mult, cu jucători veniți din liga a doua, liga a treia, e destul de dificil să faci față unor jucători care au alte avantaje”
”Eu nu îmi explic cum un jucător ca și Golofca în minutul 60 face crampe musculare. Nu pot să-mi explic, asta nu e din cauza pregătirii. Tensiunea, ceea ce acumulează el, îl blochează că nu pot să spun că el făcut astăzi 20.000 de curse sau că nu este pregătit fizic. A cedat psihic”
”Dacă azi jucam cu Tg. Mureș, vă spun că băieții credeau în victorie. Când joacă cu Steaua există un blocaj, din 10 meciuri, 9 le câștigă Steaua, mai dau ei vreo trei bare, dăm și noi un gol din deviere și se oprește totul. Asta este, cred că mai mult decât mine nimeni nu își dorește să bată Steaua. Atât pot deocamdată și trebuie să înțeleagă oamenii care sunt alături de echipă că atunci când vrem să batem Steaua trebuie să facem niște investiții”
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024