Iată câteva dintre cele declarate de
Leo Grozavu la Look TV:
”Cred că am fost echipa care am dominat jocul, am avut posesia mingii mai mult dar am întâlnit o echipă bine așezată, pragmatică, care a știut ce trebuie să joace. Din păcate nici noi nu am fost azi la cel mai înalt nivel, probabil este doar începutul de campionat, ne mai trebuie timp până vom intra într-o formă sportivă mai ridicată.
Încă nu am găsit pentru astăzi cea mai bună formulă de la început, este bine că jucătorii au intrat și și-au adus aportul la obținerea acestui punct (schimbările la pauză n.r.), ce pot să spun, rămâne să vedem în continuare. Am avut azi mulți jucători care încă nu au intrat în campionat.
Ca și toți ceilalți (Neluț Roșu n.r.) mai are de lucrat, el este un jucător care va fi un câștig pentru echipă, am mare încredere în el, mai are și el nevoie de jocuri până se cunoaște foarte bine cu coechipierii, până va simți bine în campionat, a lipsit și el o perioadă și are nevoie de timp să-și revină.
Am spus și cu alte prilejuri echipa încă trebuie să-și consolideze locul în prima divizie, trebuie să arătăm un joc mult mai consistent, e departe de noi încă acest obiectiv, Europa League. Sigur dacă jocurile și rezultatele ne vor duce acolo, este altă problemă, deocamdată să lăsăm să mai treacă etapele. Am încă multe de pus la punct la nivelul jocului și abia apoi putem să discutăm și despre Europa League.”
(G.E.)
CITEȘTE ȘI:
Botoșani intră-n retur la Mediaș, Hadnagy-și readuce echipa în joc, Gaz Metan - FC Botoșani 1 - 1 FOTOGALERIE