Disticnția i-a fost acordată medicului în cadrul evenimentului „Un om, un destin, o viață”.
Renumitul neurochirurg Leon Dănăilă a fost elogiat duminică atât de Biserica Ortodoxă, cât și de Universitatea din Arad, în cadrul evenimentului „Un om, un destin, o viață”.
Arhiepiscopul Timotei al Aradului i-a conferit academicianului Leon Dănăilă cea mai înaltă distincție eparhială, Crucea „Sfântul Ierarh Sava Brancovici”. Distincția a fost acordată în contextul „Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” în Patriarhia Română, în semn de „aleasă prețuire pentru contribuția deosebită adusă în tratarea celor bolnavi”.
Totodată, conducerea Universității de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad, la inițiativa rectorului Coralia Adina Cotoraci, i-a conferit medicului, titlul de Doctor Honoris Causa, potrivit basilica.ro.
Evenimentul a avut loc la Palatul Cultural din Arad și a făcut parte din seria „Dialoguri universitare”. Ediția aniversară a fost moderată de George Grigoriu și a inclus un moment artistic susținut de Maria Coman alături de Corul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin”.
Duminică dimineață, Leon Dănăilă a vizitat Mănăstirea Hodoș-Bodrog, unde a participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Neurochirugul Leon Dănăilă a reușit, prin cele peste 35.000 de operații efectuate, să scadă rata mortalității operațiilor pe creier din România de la 50% la 4%. Este autorul a peste 50 de cărți, lucrări științifice și atlase de specialitate și are 27 de brevete de invenție și certificate de inovație în neurochirurgie.
COD GALBEN la Botoșani: Meteorologii avertizează asupra rafalelor puternice de vânt
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Accident grav în puterea nopții, doi tineri s-au izbit cu mașina într-un stâlp - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Liviu Ciobotariu, mesaj pentru Gigi Becali la finalul meciului: Nu-i cade bine
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024