Cele mai valoroase bunuri din colecția personală a medicului Leon Dănăilă, părintele neurochirurgiei românești, sunt expuse în muzeul care îi poartă numele și care este deschis în localitatea natală a acestuia, Darabani, din județul Botoșani.
Muzeul are patru încăperi: Camera Științei, Camera Artei, Camera Credinței și Camera Istoriei.
„Această casă este donată cu acte notariale orașului și toate obiectele din această casă – picturi, documente, medalii, trofee – au fost, de asemenea, donate orașului. Noi am vrut să punem în valoare personalitatea omului Leon Dănăilă, prin ceea ce a fost el și prin ceea ce a deținut el, chiar artă dedicată lui”, a explicat pentru Agerpres bibliotecarul Ionel David.
„Cred că printre cele mai importante exponate din acest muzeu este colecția de pictură. După cum vedeți, este o adevărată pinacotecă aici. Domnul Leon Dănăilă deține cel puțin un tablou al tuturor pictorilor români contemporani importanți. Mai avem câteva Evanghelii vechi, din anii 1700, care sunt în camera credinței, și mai avem câteva icoane din secolul al XVII-lea, pictate pe lemn de tei”, a adăugat custodele muzeului.
Tablouri semnate de Nicolae Tonitza, Corneliu Baba, Constantin Piliuță sau Sabin Bălașa, icoane din secolul al XVII-lea, medaliile și ordinele conferite cunoscutului medic de trei dintre președinții României, dar și distincțiile internaționale primite de acesta pot fi văzute în locuința de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, la numărul 281, relatează Știripesurse.
„Revine un pic mai rar, datorită vârstei. De fiecare dată când revine, vine la casa părintească, vizitează biblioteca, muzeul la care are o asemenea contribuție. Este legat de această casă, pentru că aici a copilărit, a învățat primele litere”, a mai explicat Ionel David.
„Tatăl l-a pus să ia o decizie, ori merge la câmp, la muncă, ori se duce la învățătură, iar el a decis să meargă la învățătură. În perioada liceului, mergea la Dorohoi pe jos, pentru că nu aveau bani și nici nu existau mijloace de transport”.
Leon Dănăilă a părăsit casa părintească la vârsta de 14 ani, când a fost admis la Liceul „Grigore Ghica Voievod” din Dorohoi. Ulterior, a intrat la Medicină, la Universitatea din Iași, acesta fiind primul pas spre o carieră care avea să îl facă celebru în România și în străinătate.
Neurochirurgul a reușit, prin cele peste 35.000 de operații efectuate, să scadă rata mortalității operațiilor pe creier din România de la 50% la 4%. Este autorul a peste 50 de cărți, lucrări științifice și atlase de specialitate și are 27 de brevete de invenție și certificate de inovație în neurochirurgie. A împlinit 89 de ani în data de 1 iulie 2022 și este membru titular al Secției de științe medicale a Academiei Române.
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Adolescenți prinși de jandarmi după ce au furat trei geci dintr-un club din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024