Acțiunea va avea loc pe 17 septembrie.
Serviciul Teritorial Botoșani al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) organizează în data de 17 septembrie cea mai amplă acțiune de ecologizare a ariilor naturale protejate din județul Botoșani. Acțiunea se desfășoară în cadrul programului „Let's Do It, România! 2022” și implică participarea a peste 300 de voluntari din 20 de școli și instituții publice din județ.
„Voluntarii vor primi saci menajeri, mănuși de protecție și măști. Anul acesta ne-am propus să ecologizăm mai multe arii naturale protejate din județul Botoșani, ocazie cu care vom promova în rândul tinerilor aceste habitate de importanță deosebită pentru conservarea biodiversității. Până în acest moment au confirmat participarea 300 de elevi și cadre didactice din școlile din județ, dar ne bazăm și pe colegii din instituțiile publice care și-au anunțat disponibilitatea de a ni se alătura în proiect”,
precizează Paul Narcis Vieru, șeful Serviciului Teritorial Botoșani al ANANP.
Acțiunea de ecologizare organizată de către ANANP - Serviciul Teritorial Botoșani se va desfășura în ariile naturale protejate ROSPA0058 Lacul Stânca-Costești, ROSPA0116 Dorohoi – Șaua Bucecei, ROSPA0157 Mlaștina Iezerul Dorohoiului, ROSCI0417 Manoleasa, ROSCI0317 Cordăreni-Vorniceni, ROSCI0076 Dealu Mare – Hârlău, ROSCI0391 Siretul Mijlociu – Bucecea și RONPA0249 Arinișul de la Horlăceni și este sprijinită de către Instituția Prefectului Județul Botoșani, Direcţia Silvică Botoşani, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani și Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Botoșani.
Materialele - sacii menajeri, mănușile de protecție și măștile - vor fi ridicate de la sediul Garzii Naționale de Mediu - Comisariatul Județean Botoșani, în perioada 12-16 septembrie 2022, în intervalele orare 08:00-09:30 și 14:00-16:30, de către responsabilii instituțiilor pe baza listelor de voluntari transmise în prealabil. Deșeurile reciclabile vor fi colectate separat. Voluntarii care care participă la acțiune vor primi diplome de participare.
Acțiunea “Let's Do It!” se desfășoară în data 17 septembrie în 190 de țări, unite într-o misiune comună: o lume cu mai puține deșeuri.
Mașină cu roțile-n sus seara trecută, doi copii duși urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Zeci de sancțiuni și mai multe permise reținute de polițiștii botoșăneni în ultimele 24 de ore
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Broască prețioasă confiscată de la un botoșănean care va fi cercetat penal
Gabriela Erdic
Jan 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile