Botoșănenii nu uită să se și relaxeze, iar unii dintre ei și-au planificat din timp concediile. Cei mai mulți pleacă peste hotare.
Anul acesta, țările preferate de botoșăneni sunt Grecia, Turcia, Bulgaria, Spania, Portugalia. Sunt și persoane, mai puține ce-i drept, care aleg să-și petreacă concediile descoperind frumusețile țării noastre.
Potrivit, directorului unei agenții de turism din Botoșani prețurile nu s-au scumpit, ba chiar pentru unele destinații au mai scăzut. Spre exemplu, pentru Turcia - hotel de cinci stele cu ultra all inclusive cu plecare din Suceava – prețurile încep de la 490 de euro pentru o persoană. Plecarea este din Suceava. Prețurile cresc însă la câteva mii de euro, în funcție de condițiile pe care botoșănenii vor să le aibă.
Majoritatea botoșănenilor se vaccinează înainte de a pleca în concediu.
"Problema lor era să nu intre în carantină la retur în România, asta era cea mai mare îngrijorare. Iar persoanele vaccinate nu intră în carantină indiferent din ce țară vin și atunci s-a ridicat această povară de pe umerii lor”,
Nelly Luchian, director agenție de turism.
" Ultima săptămână din iunie când iau copiii vacanță și cum toată lumea a stat închisă e o explozie atunci, toată lumea vrea să fugă undeva efectiv și într-adevăr după aceea primele două săptămâni din august sunt cele mai aglomerate",
Nelly Luchian, director agenție de turism.
Anul trecut botoșănenii au fost nevoiți să renunțe la concediile peste hotare din cauza situației epidemiologice, astfel că acum profită din plin.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Urban Serv spală străzile din oraș, s-a stabilit programul - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
„Nebunia măririi”: Final de săptămână cu două spectacole deosebite la Teatrul „Mihai Eminescu”
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Un fenomen astrologic deosebit va avea loc pe 14 martie: Cum se va vedea Luna Sângerie
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Fostul portar al FC Botoșani a ajuns la o echipă care se zbate să supraviețuiască în Liga 2
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Județul Botoșani, sub COD GALBEN de vânt: Recomandările pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile