Conferinţa Judeţeană de Alegeri a Partidului Naţional Liberal de la Botoşani a adus de la Bucureşti invitaţi de seamă şi care provin din structura de conducere centrală a formaţiunii politice. Ministrul în relaţia cu Parlamentul şi vicepreşedintele PNL la nivel naţional, Mihai Voicu dar şi secretarul general al partidului, Eduard Helvig vor participa la alegerile pentru desemnarea preşedintelui pe judeţ de la Botoşani.
Înainte de a se deplasa efectiv la Sala Polivalentă liberalii botoşăneni împreună cu cei doi oaspeţi au susţinut o conferinţă de presă la sediul partidului. „
Am dorit să avem această conferinţă de presă pentru că dl. secretar general, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor pleacă şi dl. ministru Voicu va pleca cu avionul şi nu mai rămân până la finalizarea lucrărilor de la Conferinţa Judeţeană”, a spus
Florin Ţurcanu.
„Este o reală plăcere să fiu astăzi aici la invitaţia organizaţiei. Prezenţa noastră aici reflectă o realitate şi anume că organizaţia PNL Botoşani este în momentul de faţă una dintre cele mai puternice organizaţii ale noastre, a fost un important proces de construcţie, de întărire a liberalilor din Botoşani mai ales în perioada din anii 2006 şi 2007 şi astăzi iată această organizaţie merită toată aprecierea şi recunoştinţa noastră”, a spus
Mihai Voicu la Botoşani.
„
Ultima dată dacă nu mă înşel am fost în mai anul trecut, mă bucur că mă aflu din nou aici cu ocazia Conferinţei Judeţene. Sunt în calitate de secretar general al PNL, am venit nu din considerente de a supraveghea alegerile pentru c sunt ferm convins că din punct de vedere procedural lucrurile se vor desfăşura conform statutului”, a spus şi
Eduard Helvig care a mai precizat că este prezent la Botoşani în calitate de prieten al organizaţiei în care a crezut dintotdeauna dar şi pentru a-i mobiliza pe liberalii botoşăneni pentru campaniile electorale de la anul pentru alegerile europarlamentare şi prezidenţiale.
CITEŞTE:
Ţurcanu ar putea avea concurenţă la şefia partidului din partea unui primar