Membrii Organizaţiei de Tineret a Partidului Naţional Liberal au descoperit o metodă prin care tinerii din municipiu să scape de starea de deprimare cauzată de schimbarea anotimpului.
Tinerii liberali susţin că vor depune eforturile necesare pentru a-i scoate din casă pe botoşănenii care petrec prea mult timp în faţa calculatoarelor prin a-i implica într-o serie de acţiuni în aer liber, iar un prilej pentru a face acest lucru îl oferă Festivalul Auto Moto Fest.
„În ceea ce ne priveşte pe noi tinerii, lucrurile sunt oarecum simple dat fiind faptul că majoritatea treburilor organizatorice au fost preluate de organizaţia seniorilor, aportul nostru venind ca o completare la ce spunea dl. Eram că încercăm să păstrăm costurile reduse este mai mult uman şi contribuim şi noi cu ce ne stă în putere, promovare şi susţinere”, susţine
Gabriel Bunescu.
"Şi aşa vine toamna şi majoritatea încep să se deprime"
Liberalul a mai afirmat că, formaţiunea politică este deschisă către propuneri venite din partea botoşănenilor în vederea organizării de alte tipuri de evenimente care să se bucure de succes în rândul acestora, dat fiind faptul că, la nivel local, plaja acţiunilor destinate tinerilor este una redusă. „
O să încercăm pe partea de tineret să aducem puţin mai multă lumină într-un anumit sector al vieţii tinerilor. Botoşănenii şi mă refer aici la tinerii botoşăneni au foarte puţine activităţi care să le aducă un plus de culoare în viaţă. Majoritatea se ocupă un serviciu prost plătit, câteva activităţi în casă la calculator ş.a.m.d. Ce încercăm noi să facem pentru tineri, este să îi scoatem puţin afară, să le arătăm că pot avea pasiuni aşa cum cluburile de motociclişti le au, să le oferim puţină destindere în week-end-uri şi aşa vine toamna şi majoritatea încep să se deprime”, a mai spus
Gabriel Bunescu. (G.E.)