În cea de-a doua zi consecutivă de când a fost convocată ședința pentru adoptarea bugetului local pe anul în curs, consilierii din opoziție au votat pentru, însă în formă dorită de ei. Amendamentele au fost depuse de doar doi dintre liberali, cei care au și vorbit cel mai mult în plen de altfel și votate cu o majoritate covârșitoare.
Din rândul consilierilor PSD, echipa primarului Ovidiu Portariuc, singurii care au intervenit au fost Cosmin Andrei sau Mihai Tincu. Tereza Nica a lipsit. Astfel că s-a ajuns ca bugetul orașului să fie adoptat cu 13 voturi pentru (adică aleșii de la PNL, PNȚCD și independentul Paul Onișa) și 7 abțineri (consilierii PSD, cei doi foști PP – DD-iști și independentul Buliga).
Abținerile social democraților au avut la bază tocmai modificările ce au fost făcute la buget de Cătălina Lupașcu și Eugen Țurcanu.
Iată ce a propus directorul DSPSA:
Cătălina Lupașcu a intervenit și ea cu o serie de amendamente și a făcut următoarele propuneri.
- Cupa Primăriei la sporturi – 20.000 de lei
- 1 iunie – Ziua Copilului - 10.000 de lei
- Turneul de Taekwondo – 40.000 de lei
- Servicii Publicitare - 15.000 de lei
- Program comunicare Cornișa – 5.000 de lei
- Evenimente Cornișa – 10.000 de lei
- Înregistrarea video a principalelor evenimente din oraș - 10.000 de lei
Suma rezultată din reducerile de la capitolele de mai sus a fost de 435.000 de lei din care 160.000 de lei au fost propuși către subvenții locuințe sociale iar 130.000 pentru olimpiadele Consiliului Local.
”Vă propun o pauză de consultări pentru că nu se poate să votăm aceste amendamente făcute pe genunchi, tocmai dv. ați invocat faptul că este nevoie de o formă scrisă. Nu mai știm ce votăm. Haideți să votăm în ședință de cauză, dv. faceți consultări între dv. în timpul ședinței, măcar puneți pe o foaie, vă rog frumos” – Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani.
”Nu luăm nici o pauză, votăm!!!”, i-au răspuns liberalii.
Pauza a fost cerută ca urmare a sumei de 135.000 de lei rămasă în urma amendamentelor făcute de Cătălina Lupașcu și care ar fi trebuit să fie utilizată pentru plata cheltuielilor la spațiile comune. Nu exista însă cadru legislativ.
”Vreau să mă refer la amendamentele făcute de dna consilier Lupașcu. Este vorba despre alocarea unei sume de 135.000 de lei pentru subvenționarea cheltuielilor cu spațiile comune din condominiile, unde proprietarii se încălzesc cu centrale pe gaz. Utilizarea acestei sume este condiționată de o hotărâre prealabilă a CL prin care să se stabilească criteriile în baza cărora se acordă această subvenție” – Ioan Apostu, secretarul Primăriei Botoșani.
Cătălina Lupașcu a răspuns că: ”Ne vom duce cu acești bani pentru reabilitarea infrastructurii de pe zona de investiții unde am alocat deja fonduri”, iar proiectul de buget a fost votat articol cu articol cu 13 la 7. În timpul ședinței, primarul Ovidiu Portariuc le-a reproșat consilierilor că au modificat bugetul în așa fel încât au mutat banii de la obiectivele cu vizibilitate, gen stații de transport în comun sau platformă subterană de deșeuri și le-au direcționat către efectuarea de studii pentru anumite artere, cheltuieli care nu au vizibilitate, ci doar necesitate.
”Erau de aşteptat asemenea mişcări. Am văzut că aţi tăiat exact obiectivele cu vizibilitate şi anume acele staţii de tramvai, iluminat cu LED pe Bulevardul Mihai Eminescu şi acea platformă subterană de gunoi, investiţii edilitare care probabil în viziunea dv. ar putea aduce un prejudiciu de imagine sau ar putea afecta şansele candidatului dv. la Primărie. Am înţeles de ce aţi diminuat aceste investiţii, făcându-le practic imposibile în momentul de faţă cu sumele lăsate la acest capitol. Este strategia dv. politică, electorală, a fost şi în trecut, aţi văzut care au fost rezultatele şi este alegerea dv. dacă vreţi să mergeţi în continuare pe această soluţie", Ovidiu Portariuc.
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024