Comitetul Judeţean Executiv al noului PNL Botoşani s-a întrunit luni seară la Memorialul Ipoteşti pentru a discuta criteriile de integritate propuse pentru candidaţii la alegerile locale de anul viitor.
„Lustraţie”, „Traseism”, „Nepotism”, „Contracte cu statul”, „Fals în declaraţii”, „Incompatibilitate şi conflict de interese”, „Atitudini discriminatorii”, „Datorii la buget”, „Plagiat”. „Probleme penale”, sunt cele zece puncte adoptate de liberali. La cel de-al treilea, Cristian Achiţei, secretar general adjunct al PNL şi totodată vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani s-a împotrivit. El a arătat că, în opinia sa, o instituţie poate funcţiona mai eficient dacă are conducători care îşi angajează rudele, încrederea reciprocă fiind astfel una mai mare. De asemenea, mai mulţi primari şi-au exprimat nemulţumirile încă dinaintea şedinţei, solicitând renunţarea sau modificarea unor criterii. Şi aceasta în condiţiile în care PNL are primari care au turnat la Securitate, care au fost membri ai altor partide şi care şi-au angajat nevestele la cabinetele din primării.
1. Lustraţie
a. Să nu fi fost membru sau colaborator al fostei Securităţi şi să nu fi fost dovedit ofiţer acoperit.
b. Să nu fi deţinut funcţii retribuite în aparatul de conducere al Partidului Comunist Român, la orice nivel.
2. Traseism.
Să nu-şi fi schimbat apartenenţa politică astfel încât să fie candidat pentru al treilea partid politic, altfel decât prin fuziuni.
3. Nepotism.
Să nu fi angajat în funcţii în cadrul instituţiilor publice pe care le-a condus soţia, soţul, rude sau afini de gradul 1.
4. Contractele şi relaţia cu statul.
Să nu fie implicate în afaceri sau contracte cu instituţia pentru care candidează sau în instituţii din subordinea acesteia.
5. Fals în declaraţii.
Să nu aibă nereguli sau falsuri constatate prin decizii definitive în declaraţia de avere sau de interese.
6. Incompatibilitate şi conflict de interese.
Să nu se afle sub efectul unei decizii definitive de incompatibilitate sau conflict de interese.
7. Atitudini discriminatorii.
Să nu fi avut declaraţii sau atitudini rasiste, şovine, xenofobe sau discriminatorii.
8. Datorii la buget.
Să nu înregistreze datorii la bugetul local (persoană fizică)
9. Plagiat.
Să nu fi fost dovedit prin decizie judecătorească definitivă că a obţinut diplome sau alte titluri prin plagiat.
10. Probleme penale.
a. Să nu fi fost condamnat definitiv pentru o infracţiune de corupţie sau pentru infracţiuni comise cu violenţă.
b. Să nu fi fost condamnat definitiv pentru alte infracţiuni cu intenţie.
c. Să nu fi început împotriva sa urmărirea penală pentru fapte de corupţie sau infracţiuni comise cu violenţă.
d. Să nu fi fost trimis în judecată pentru alte infracţiuni comise cu intenţie.
e. Să nu se afle într-o măsură preventivă - arest, arest la domiciliu sau control judiciar pentru orice infracţiune cu intenţie.
CITEŞTE ŞI:
Fost parlamentar PDL condamnat la închisoare pentru că și-a angajat fiul pe banii statului
Moș Crăciun a ajuns la sediul Jandarmeriei Botoșani, un ansamblu a făcut spectacol – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
O tânără plecată în Olanda, dată dispărută după ce nu a mai revenit la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Gabriela Erdic
Dec 21, 2024
Pompierii botoșăneni, mesaj pentru gospodine pentru a NU da foc în bucătării
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile