Întrunit vineri în şedinţă, Biroul Politic Teritorial al PNL Botoşani a respins iniţiativa PSD Botoşani de a semna un pact de neagresiune în perspectiva alegerilor europarlamentare. Acesta a fost propus de Andrei Dolineaschi, liderul social-democraţilor botoşăneni, care l-a semnat singur, fără a-l invita în prealabil la discuţii pe omologul de la PNL.
Deputatul a refuzat apoi să se deplaseze cu actul respectiv la
Florin Ţurcanu, trimiţându-l pe Costel Lupaşcu, directorul Casei de Asigurări de Sănătate, iar toate aceste lucruri i-au întărâtat pe liberali. Atunci când s-a pus în discuţie aderarea sau nu la pact mai mulţi membri ai BPT s-au împotrivit categoric, motivând că există deja un astfel de acord încheiat la nivel naţional.
„Noi avem un protocol USL care a fost încălcat de ambele părţi”, a afirmat
Florin Ţurcanu, preşedintele PNL Botoşani.
Printre altele, pactul prevedea interzicerea oricărei alianţe cu PDL şi abţinerea liderilor politici de la atacuri publice reciproce.
Propunerea unor pacturi sau acorduri a devenit o modă la
PSD Botoşani din campania electorală pentru alegerile locale din 2012, când, printre altele, Ovidiu Portariuc promitea în scris că demisionează dacă nu rezolvă problema câinilor vagabonzi în 12 luni, iar în preajma scrutinului parlamentar inclusiv candidaţii PNL au semnat un angajament de susţinere a municipiului Botoşani.
(S.B.)
CITEŞTE ŞI:
DOCUMENT Şeful PSD a semnat singur un nou protocol cu PNL: Nu cred că ne puteţi bănui de curvăsăreală politică
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Verginel şi încă doi candidaţi au semnat Pactul de Guvernare pentru Botoşani