Partidul Național Liberal (PNL) încheie astăzi campania electorală pentru
Parlamentul European! Am făcut ce am făcut în toți acești 25 de ani! Am spus tuturor cetățenilor acestui județ cine suntem, care este candidatul nostru, și care sunt rațiunile pentru care acesta va merge, evident cu ajutorul votului dumneavoastră, în
Parlamentul European.
Mihai Țurcanu este soluția PNL pentru agricultura românească. Alături de ceilalți 6 europarlamentari,
Mihai Țurcanu va face tot ce este omenește posibil pentru dezvoltarea județului Botoșani și a regiunii Nord-Est! Regiunea noastră este cea mai săracă din comunitatea europeană. Ne-am așteptat, dând dovadă de naivitate este adevărat, la o campanie decentă și constructivă și din partea PSD. Ne-am înșelat! Nu ar fi pentru prima oară! Viața așează faptele și vorbele în rafturi, iar cei care vor trece în revistă, peste ani, politica botoșăneană a anului 2014, vor afla că dreapta s-a străduit să limpezească lucrurile, iar stânga s-a îndârjit și capacitat pentru a împiedica, folosind cele mai reprobabile instrumente, alegerea, în premieră, a primului eurodeputat din Botoșani.
Alegerile ne marchează viața! Politica PSD va fi decontată! În cel mai scurt timp! Noi, liberalii, le reamintim oamenilor că suntem singurii care se zbat pentru a duce România într-o zonă civică europeană, într-o logică politică onestă, o logică în care fiecare spune ce gândește, ce vrea să facă, ce soluții are pentru obiectivele propuse!
Vremea manipulărilor și jocurilor de culise a trecut! Nu vom putea schimba această stare de fapt fără ajutorul vostru!
Ceea ce ne dorim noi, liberalii, pentru România, vă doriți și dumneavoastră. Suntem convinși că românii vor vota pentru un stat de drept puternic, pentru prosperitate, familie, libertate. Acestea sunt valorile care pot garanta evoluția acestei națiuni.
Ieșiți la vot și votați așa cum vă spune inima și rațiunea! Ieșiți la vot! Nu lăsați pe alții să decidă în locul dumneavoastră!
Dragi botoșăneni, oameni buni, votul este un drept stipulat în Constituția României și o obligație morală a fiecăruia dintre noi!
Vă mulțumim pentru prietenia arătată Partidului Național Liberal (PNL), vă mulțumim pentru că sunteți buni, inimoși și serioși, vă mulțumim pentru TOT!
Vă mulțumim că veți vota duminică pentru România, pentru Botoșani!
Votați un botoșănean de-al nostru, votați pentru voi, pentru familiile voastre!
Așa să ne ajute Dumnezeu!
CITEŞTE ŞI:
Lupta dintre PNL și PSD continuă cu actorul Diaconu: Minciuna a ieșit la iveală!