Ședința extraordinară de astăzi, 19 noiembrie 2024, a Consiliului Local s-a transformat pe alocuri în circ.
Consilierii locali de la PNL au punctat încă de la început faptul că unele proiecte s-au publicat târziu pe site și nu au avut timp efectiv să le consulte.
Unul dintre ele a fost rectificarea bugetului local și în consecință s-a cerut retragerea acestui proiect de pe ordinea de zi.
Daniela Fetcu, consilier local PNL.
„Acest proiect a fost afișat abia ieri, 18.11, conține un număr de 187 de file. Am fost în imposibilitatea efectivă și obiectivă toți consilierii PNL în a studia acest proiect. Sunt propuse sume foarte mari de bani a fi cheltuite, nu cunoaștem conținutul acestor sume, pe ce se vor cheltui, în ce perioadă, dacă aceste cheltuieli sunt justificate și sunt oportune”
Un alt proiect care s-a dorit a fi retras a fost privitor la transportul public local.
Andrei Amos, consilier local PNL.
„Doresc să solicit inițiatorului să retragă acest proiect de pe ordinea de zi și să-l repună într-o ședință viitoare pentru a nu vota în necunoștință de cauză. Acest proiect a fost ridicat pe site-ul primăriei ieri, pe la ora 2 – 3. Nu am avut timp să-l parcurgem și să-l analizăm.”
În discuție a intervenit viceprimarul Bogdan Buhăianu:
Bogdan Buhăianu, viceprimar municipiul Botoșani.
„Este o ședință de început, este normal să aveți entuziasm, sperăm ca acest entuziasm să fie mult mai eficient și aceste amendamente să fie cu adevărat formulate în litera regulamentului Consiliului Local și administrației publice locale. Până acum ați făcut declarații de presă că doriți o colaborare directă și o colaborare benefică pentru proiectele municipiului Botoșani.”
Privitor la proiectul la care a făcut referire consilierul local Andrei Amos:
Bogdan Buhăianu, viceprimar municipiul Botoșani.
„Prin această încercare de amendament practic încercați să blocați unele dintre proiectele principale ale administrației Cosmin Andrei, un proiect PNRR prin care aducem 68 de autobuze în municipiul Botoșani. Ca să argumentez ceea ce am spus, dle Amos dvs cunoașteți foarte bine acest proiect a stat în dezbatere publică 45 de zile, deci ați avut tot timpul la dispoziție pentru a-l studia”
Cele două proiecte de hotărâri au fost într-un final aprobate. În plenul municipal PSD are 13 mandate, PNL 7, iar AUR 3.
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile