Deși mai sunt aproximativ trei luni până la alegerile locale, liderii PNL marșează în continuare pe toate căile pentru a modifica modul în care va fi organizat acest scrutin electoral.
PNL a depus miercuri acțiunea în instanța de contencios-administrativ prin care contestă Hotărârea de Guvern de organizare a alegerilor locale care prevede un singur tur de scrutin, a anunțat copreședintele PNL Alina Gorghiu, într-o conferință de presă.
"Astăzi am depus acțiunea la instanța de contencios-administrativ. Se va judeca, după cum știți, de urgență. Așteptăm, așa cum am așteptat până acum, să vedem termenele pe care instanța de contencios-administrativ ni le va da", a declarat Alina Gorghiu, la finalul Biroul Politic Naționale al PNL scrie Comisarul.ro.
Ea a spus că demersul nu este tardiv, atât timp cât este făcut înainte de data de 5 iunie.
"O problemă de timp invocată de PSD nu o să poată înfrânge niciodată o dispoziție constituțională sau o decizie a Curții Constituționale. Câtă vreme suntem înainte de data de 5 iunie, să știți că suntem în timp. Nu văd niciun fel de dificultate în a organiza un al doilea tur de scrutin la două săptămâni după data de 5 iunie. Cum, de altfel, nu cred că se împiedică nimeni de scuze sau pretexte care nu au nicio legătură cu legea. Dânșii nu au vrut de la început două tururi de scrutin. Au mizat pe faptul că au un capital suplimentar de 500 de primari pe care i-au luat cu Ordonanța 55, ordonanță care, din păcate, este ținută la sertar de PSD, ALDE și alții, având interesul să nu pună în aplicare acea decizie a Curții Constituționale", a afirmat Gorghiu.
Potrivit acesteia, atunci când PNL își asumă o procedură, o anumită o temă, o face până la capăt. Copreședintele PNL anunțase marți că Guvernul a răspuns la plângerea prealabilă a partidului, ca urmare putând fi continuate demersurile privind invocarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor legate de alegerea primarilor într-un tur de scrutin.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024