Cascadă de minciuni și manipulări periculoase
Dezbaterea pe proiecte politice este ca și inexistentă, iar eforturile PSD de a deturna dezbaterea publică de la principalele teme de interes național sunt evidente. La nivelul întregii țări, socialiștii lui
Victor Ponta și-au asumat în detaliu un linșaj mediatic suburban, plasat fără echivoc la limita legii, față de candidatul ACL. Cascada de minciuni și manipulări periculoase are rolul de a muta atenția electoratului de la temele propuse românilor de
Alianța Creștin Liberală și nu fac altceva decât să probeze, dacă mai era nevoie, modelul stalinist de comunicare publică și politică.
În Botoșani lucrurile nu stau altfel, iar cele mai recente manifestări ale Prefectului județului, prefect pesedist, nu fac altceva decât să confirme ceea ce noi, liberalii, spunem de mai bine de jumătate de an: PSD este cea mai periculoasă organizație politică care a guvernat vreodată România.
Prefectul Macaleți este modelul standard al pesedistului de carieră, este unealta cu care organizația politică aflată astăzi la guvernare “stăpânește” județul Botoșani, este un “arendaș politic” socialist și captiv propriilor sale interese meschine și periculoase.
Obediența cu care acesta execută comenzile PSD, halucinanta sa manieră de a răspunde întocmai și la timp sarcinilor de anihilare politică a celorlalți competitori, fățărnicia, incompetența, lipsa de personalitate politică…lipsa de personalitate și mediocritatea sa emoțională ne obligă să facem un apel public către toate instituțiile statului care veghează la respectarea legilor, în litera și spiritul lor.
Linșarea adversarilor PSD este prioritatea prefectului
Presiunile la care sunt supuși toți cei care au astăzi alte opțiuni politice decât cele împărtășite de Prefectul județului trebuie să înceteze imediat. Respectarea legilor României a devenit, pentru distinsul domn Macaleți, excepția de la regulă. Paradoxal, linșarea politică a adversarilor PSD este astăzi prima prioritate a prefectului, iar opțiunile sale personale îl vor plasa iremediabil în zona neagră a istoriei recente a Botoșaniului.
Controalele ordonate de prefect în prag de campanie electorală(şi aici facem referire la directorul liberal,
Ionică Nechifor, de la conducerea Staţiunii Popăuţi) și semnarea unor decizii discutabile prin care primari din Opoziție sunt eliberați din funcție(cazul primarului liberal de Unţeni), fără respectarea legală a procedurilor specifice sunt doar două din cele mai recente exemple de servilism politic.
În cazul al doilea, în care Prefectul a executat imediat comanda politică pesedistă, de a-l elibera din funcţie pe primarul de Unţeni pe motiv de conflict de interese se observă clar intenţia de racolare, în pragul campaniei electorale, a cât mai mulţi membri PNL.
Legislația în vigoare îl plasează pe prefect în afara politicului
Primul care a căzut în plasă a fost chiar viceprimarul liberal care, cuprins de promisiunile pesediste, şi-a anunţat apartenenţa la grupul PSD, primind astfel prerogativele de primar, atrăgând după el şi doi consilieri locali liberali.
Îi reamintim domnului Prefect că legislația în vigoare îl plasează înafară politicului, de aceea îi solicităm public domnului Prefect să înceteze să uzeze de funcția pe care o deține pentru a face jocurile meschine ale PSD!
Îi cerem public domnului Prefect să explice de ce uzează de prerogativele legale doar atunci când observă că PSD pierde teren? Și aici facem referire clară la un demers permanent al dumnealui de atacare a hotărârilor de Consiliu Local doar acolo unde ACL a schimbat viceprimarii (Tudora și Vlăsinești), iar acolo unde PSD schimbă viceprimarii nu se ia nicio măsură. Explicați public, domnule Prefect, legea după care funcționați dumneavoastră!
Costică Macaleți, personal obscur și mediocru
Dacă fragila democrație românească nu va reacționa, dacă cetățenii nu vor acorda suficientă atenție mașinațiunilor politice ale PSD, dacă vom trece cu vederea astfel de manifestări care nu au nici o legătură cu modelul european de politică pe care dorim să-l împrumutăm de la țările cu adevărat dezvoltate și dacă vom permite în continuare astfel de derapaje și aberații politice, ne vom trezi că vom trăi din nou într-o țară în care “partidul stat” se va manifesta în toată splendoarea sa, iar cei mai tineri dintre noi vor înțelege, în sfârșit, cum se chinuiau românii până în 1989.
Încheiem acest comunicat de presă precizând, pentru toți cei care astăzi cred că PNL poate fi îngenunchiat, că dreapta românească este mai puternică decât oricând, este unită și pregatită să guverneze această țară.
Despre liberali se va vorbi multă vreme de acum în colo, așa cum se vorbește de peste 140 de ani. Despre
Costică Macaleți, despre acest personaj politic obscur, sinistru și mediocru nimeni nu va mai pomeni nimic, niciodată.
Acesta este adevărul, obișnuiți-vă cu el, stimate domnule “încă prefect”!