Război total la Botoșani, între PNL și ALDE.
Cătălin Rotundu, secretar general al PNL Botoșani, a transmis un mesaj foarte dur, în contextul în care după alegerile prezidențiale a început un adevărat război cu ALDE din cauza numirii prefectului, care în urma negocierilor de la București ar reveni ALDE.
”În calitatea mea de primar și secretar general al PNL Botoșani vreau să transmit un mesaj foarte clar către ALDE Botoșani. PNL Botoșani a acceptat cu foarte mare greutate o soluție temporară prin care să fie aplicat o parte din protocolul PNL-ALDE în județul Botoșani prin faptul că prefectul este desemnat de ALDE”, a precizat Cătălin Rotundu.
De asemenea, secretarul general al PNL Botoșani spune că ceea ce face conducerea ALDE, prin a transmite prin mijloace media puncte de vedere sau diverse solicitări de funcții despre care nici un lider PNL central sau local nu cunoaște nimic ”înseamnă obrăznicie și lipsă totală de ceea ce înseamnă profesionalism politic și conduită morală. Personal, nici nu mă miră și mi se confirmă încă o dată faptul că ALDE-PSD este aceeași mizerie!”.
Cătălin Rotundu susține că a purtat deja discuții cu președintele PNL Botoșani și că urmează să facă același lucru cu toți colegii pentru ca PNL Botoșani să nu mai negocieze nimic și să nu mai cedeze nici o funcție către ALDE sau alt partid.
”Ne asumăm guvernarea alături de președintele Ludovic Orban și nu cu unii lideri ALDE care au grave probleme de integritate. În primul BPJ al PNL voi propune să analizăm foarte bine dacă mai putem vorbi de cele două instituții deconcentrate acceptate inițial a fi oferite către ALDE (Protecția Consumatorilor și Direcția de Statistică). Electoratul României și-a exprimat clar votul și a arătat că își dorește o altfel de administrație, fără PSD și fără minciună! Lupul își schimbă părul, dar năravul, ba!”, a transmis Cătălin Rotundu, secretar general al PNL Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024