Funcţia de comisar şef din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor ocupată în prezent de Alexandru Zarug va reveni Partidului Conservator în urma unui protocol încheiat la nivel central în cadrul alianţei social liberale.
În aceste condiţii, persoana susţinută de Partidul Naţional Liberal de la Botoşani, Viorel Coman
(foto sus) a pierdut lupta pentru funcţia de conducere încă dinainte ca aceasta
să înceapă efectiv, nemaiavând ocazia de a participa la un eventual concurs în acest sens. Potrivit unor surse neoficiale funcţia publică de conducere ar urma să fie ocupată de Mirel Rogalschi care provine din mediul privat însă liderul conservatorilor de la Botoşani a infirmat zvonurile privitoare la această nominalizare, selectarea persoanelor cu susţinere pentru posturile de conducere din cadrul instituţiilor publice deconcentrate aflându-se încă la stadiul de analiză.
„
Nu am încă nominalizări făcute, deci persoana respectivă nu este certă, nu pot să dau ca şi certitudine, nu am făcut nici o nominalizare concretă. Sunt în analiză acum, să vedem care, ce şi cum, aşteptăm şi concursurile, posturile să devină vacante, mai este un drum lung până la finalizare”, a declarat
Paul Onişa, preşedintele PC Botoşani.
Citeşte :
Liberalul pregătit pentru Protecţia Consumatorilor: Nu iubesc instituţia asta
În urma protocolului încheiat la nivel central PC ar fi obţinut funcţii în mai multe instituţii publice locale însă o listă a acestora ar urma să fie făcută publică la un moment ulterior. De asemenea, postul de director executiv din fruntea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, ocupat momentan pe perioadă determinată de Liviu Zaharia susţinut de PNL a revenit unei alte formaţiuni politice.
„APIA nu mai este la noi în urma negocierii făcute, noi am avut un candidat şi l-am retras cu 48 de ore înainte de concurs a anumite solicitări dar am constatat, spre surprinderea mea că persoana de la PNL rămasă în concurs a pierdut concursul”, a mai spus
preşedintele PC.
Citeşte şi:
Lovitură de teatru : Omul lui Ţurcanu de la APIA a concurat singur şi a ieşit pe 2