Povestea modernizării drumului Botoșani – Tg. Frumos pare să fie una fără sfârșit.
După o altă amânare la prima licitație organizată când nu mai puțin de zece oferte depuse de constructori au fost declarate neeligibile, procedura a fost reluată.
A doua oară par să fie cu și mai mult ghinion, pentru că vineri când a fost declarat termenul de primire a noilor oferte, a fost anunțată o nouă amânare pentru data de 1 iulie 2019.
Valoarea licitației este de 80 de milioane de euro și este foarte probabil ca statul să nu aibă suma necesară pentru modernizarea drumului și astfel să se tergiverseze lucrurile la partea de atribuire a contractului de lucrări.
De altfel, PSD-iștii botoșăneni care au anunțat că acest drum face parte din programul de investiții al partidului de guvernare nu au ieșit public cu nicio clarificare vis a vis de această situație, în condițiile în care transmit zilnic tot felul de comunicate de presă.
Deputatul liberal Cristian Achiței a remarcat: ”Azi (21 iunie n.r.) era termen pentru primire oferte la DN 28B Tg. Frumos- Botoșani. Termenul a fost din nou amânat pentru 01.07.2019 la ora 15. Bătaia de joc a pesediștilor față de botoșăneni nu are limită. Până la urmă e vorba despre continuitatea nimicului pesedist. Cam așa ne spuneau acești tovarăși într-un comunicat apărut acum câteva zile”
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Alertă de ultimă oră: COD GALBEN de vreme rea emis pentru mai multe localități din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile