Aproximativ 80 de persoane private de libertate au luat parte la Bursa Locurilor de Muncă organizată vineri, 23 noiembrie 2012 la Penitenciarul Botoşani. Din rândul agenţilor economici s-au prezentat 11 operatori. Şi dacă unii au arătat că i-ar tenta ideea să angajeze o persoană ieşită de după gratii, alţii au fost mai selectivi şi susţin că doresc să colaboreze doar cu cei care au avut infracţiuni uşoare.
Fac obiectul acţiunii organizată astăzi persoanele care mai au de ispăşit puţin timp
în spatele gratiilor şi care au fost specializaţi într-o meserie. „
La Penitenciarul Botoşani cu sprijinul AJOFM s-a organizat bursa locurilor de muncă pentru un număr de aproximativ 80 de persoane private de libertate care urmează să fie analizate în comisia de eliberare. Având în vedere faptul că persoanele custodiate au domiciliul în Regiunea Nord – Est a ţării, participanţii la activitate sunt reprezentanţi ai agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă din judeţele Iaşi, Bacău, Botoşani şi Suceava dar şi operatori economici din judeţul Botoşani”, a declarat
Ana Maria Anghel, purtător de cuvânt Penitenciar Botoşani.
Meseriile care au fost „scoase la mezat” au fost de zidar, promoter firmă, lucrător în comerţ, muncitor necalificat în construcţii, barman, ospătar, debarasator, îngrijitor curăţenie, agent pază, dispecer sau recepţioner bar. „
Au fost contactaţi peste 60 de agenţi economici, 11 şi-au exprimat disponibilitatea de a participa la această acţiune, au şi venit şi oferă un număr total de 42 de locuri de muncă în domenii de activitate în care persoanele private de libertate s-au calificat sau au anumite competenţe pe care le-au dobândit pe parcursul experienţelor profesionale”, a spus şi
Gabriela Vranciuc, purtător de cuvânt AJOFM.
„Mă acomodez în orice situaţie”
Niţă Vasile Remus are 31 de ani şi îşi doreşte ca la momentul în care va fi liber să lucreze în construcţii. A fost condamnat pentru omor şi a ispăşit o pedeapsă de peste şase ani de zile. A acordat deja un interviu unui operator economic şi se consideră optimist că îşi va putea câştiga un ban pentru a se putea întreţine.
„Are cine să mă susţină şi am posibilitate. Eu sunt o persoană care mă acomodez foarte repede în orice situaţie”, a spus
bărbatul.
„De ce nu? Sunt oameni ca şi noi”
În schimb agenţii economici s-au împărţit involuntar în două tabere, cei care vor da credit tuturor deţinuţilor
…
„
De ce nu? Şi ei sunt oameni ca şi noi, pot să beneficieze şi ei de o a doua şansă, să înveţe şi ei. Şi să ştiţi că ei s-ar putea să fie chiar mai buni faţă de cei în libertate, se tem să nu mai greşească din nou, dar diferă de la persoană la persoană, nu trebuie să facem deosebire”, a explicat un
operator economic din domeniul serviciilor.
„Greu de spus”
…dar şi cei care vor analiza atent fiecare intervievat pentru a vedea fapta pentru care a fost închis. „
O parte dintre ei sunt interesaţi chiar de un loc de muncă, am aflat că unii dintre ei ispăşesc pedepse mai mici, nu pentru furt sau altceva. Contează şi fapta pentru care au fost condamnaţi, iau în calcul pentru că una e să fii condamnat pentru furt şi alta e pentru alcool la volan, poate a fost o întâmplare singulară şi este arestat pentru alcool la volan dar pentru furt e mai grav”, a spus un
agent economic din construcţii. Întrebat despre persoanele care au fost condamnate pentru omor, agentul economic a declarat din start că situaţia acestora este mai delicată. „
Greu de spus, cred că face obiectul unei analize mai profunde, presupun că au şanse mai mici din cauza gravităţii faptei”, a încheiat acesta.