Municipalitatea a scos la licitaţie un număr de opt puncte termice din diferite zone ale oraşului, în cursul zilei de vineri, 16 iulie 2010. Însă, spre surpriza comisiei de licitaţie, nici un botoşănean nu s-a arătat interesat de concesionarea unui spaţiu pentru o amenajarea unui garaj sau a unui punct comercial. Şi asta în condiţiile în care, înainte de declanşarea crizei financiare, bătaia pe astfel de spaţii era una acerbă. „
Au fost vreo 8 puncte termice. Sunt şi bucăţi care au rămas, s-au făcut de la Termica nişte garaje şi oamenii au luat şi-au făcut uşă, au compartimentat şi a mai rămas o bucăţică de 2 metri lăţime. Acolo ce să depună? Mai sunt care în urma dezafectării instalaţiei termice au spart acolo şi e diferenţă de nivel, ca să intri cu maşina, trebuie acoperit, trebuie să investeşti acolo, este o temă destul de sensibilă”, a afirmat
Cătălin Alexa, viceprimar municipiul Botoşani. Viceprimarul susţine că, probabil că oamenii nu mai au bani pentru a amenaja un spaţiu ca şi garaj şi se mulţumesc cu parcările amenajate de Primărie. Tot lipsa banilor poate fi factorul care împiedică şi deschiderea unor mici magazine de cartier în astfel de spaţii. „
Probabil şi datorită faptului că am făcut un car de parcări, oamenii nu mai sunt aşa de interesaţi. Chiar şi pentru magazine s-ar putea amenaja acele spaţii, dar cîte magazine poţi să faci? Nu a fost interes”, a mai declarat
Cătălin Alexa. Punctele termice scoase la licitaţie se află în zone precum Stejari, Griviţa sau Parcul Tineretului. Cătălin Alexa spune că licitaţia va fi repetată la o dată ulterioară, cînd speră ca interesul botoşănenilor să crească.
Preţul de pornire a licitaţiei la garaje este de 3,3 lei/mp în timp ce la spaţiile cu altă destinaţie este de 8,7 lei/mp, acestea fiind stabilite prin hotărîre de Consiliu Local.