Manifestanţii din Piaţa Revoluţiei şi-au îndreptat deopotrivă nemulţumirile asupra şefilor judeţului, Guvernului şi preşedintelui României. „Jos Băsescu!” a strigat de la microfon Nicolae Macovei, care a fost urmat de cei prezenţi în faţa Palatului Administrativ. „Pînă ce nu dispare acest personaj nu va fi bine în România”, a adăugat liderul sindicatului Impact, care a spus oamenilor că tot răul din această ţară pleacă de la preşedintele Traian Băsescu. „Dacă ne gîndim, acum cîţiva ani ni s-a promis că o vom duce bine. Am ales la momentul respectiv să o ducem bine. Vedem astăzi că n-o ducem bine, nici măcar binişor, ci o ducem din ce în ce mai rău”, s-a adresat Marius Oroşanu, liderul judeţean al Cartel Alfa, botoşănenilor din piaţă. Protestatarii şi-au îndreptat apoi atenţia asupra Executivului, scandînd „Jos Boc” şi „Jos Guvernul”.
Trei comune din Botoșani folosesc clopotele bisericilor în caz de urgențe: NU au sisteme de alarmare
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Temperaturi de până la 20 de grade anunțate de meteorologi: PROGNOZA pe două săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Botoșăneancă căzută într-o intersecție: A fost transportată la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Amendă de 5.000 de lei pentru un patronaș care a amplasat un automat plin cu tot felul de țigări
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
„Nu tremur la cutremur”: Pompierii, acțiune preventivă în Piața Centrală
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile