Social-democratul, Marius Budăi a transmis un mesaj pe care îl redăm integral mai jos:
„Gândiri și gânduri înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale!
În primul rând, cred că alegătorii și-au format deja destul de clar opțiunea și nu este nevoie să vină cineva să le spună pe cine să pună ștampila.
În al doilea rând, PSD nu mai are candidat în turul 2. Deci, sarcina de a-i convinge pe cetățenii români să le acorde votul revine celor care s-au calificat în finală.
Nu în ultimul rând, cred că misiunea principală a #PSD pentru următoarea legislatură va fi de a asigura echilibrul pe scena politică între cele două curente politice care s-au prefigurat în aceste alegeri (unul progresist și unul suveranist).
A ne pronunța acum în favoarea unuia dintre candidații acestor două curente ar însemna să ne pronunțăm împotriva celuilalt și nu cred că acest lucru este bine pentru România. România a trecut în ultimii 20 de ani prin foarte multă dezbinare și eu cred cu tărie că trebuie să punem capăt acestui lucru. Țara noastră are nevoie de echilibru și stabilitate.
Aceasta este misiunea #PSD pe care, eu personal, nu cred că o putem îndeplini dacă vom adopta o poziție partizană față de oricare dintre cele două blocuri politice. Vom fi un arbitru înțelept, care însă își va promova propriul program pentru care ne-au votat cetățenii.
Sunt convins că simpatizanții PSD știu foarte bine cu cine vor să voteze!”
Nenorociri cu foc la Botoșani: O femeie și un bărbat au murit, pompierii au avut zeci de misiuni
Redacția Botoșăneanul
Jan 27, 2025
Numire ȘOC: Șefii de la Consiliul Județean au găsit manager pentru Spitalul Mavromati
Gabriela Erdic
Jan 27, 2025
Sute de botoșănence însărcinate au primit vouchere de 2.000 de lei, cereri depuse și în noul an
Redacția Botoșăneanul
Jan 27, 2025
Goană nebună pe străzi: Un tânăr de 19 ani deține recordul pentru cea mai mare viteză – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 27, 2025
Mașină izbită într-un cap de pod, șoferul abia vorbea
Redacția Botoșăneanul
Jan 27, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile