La întâlnirea pe care protestatarii din Piaţa Revoluţiei au avut-o după pichetare cu prefectul Costică Macaleţi a participat şi lidera sindicatul Pro Europa de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA). Corina Aursulesei a adus la cunoştinţa primului reprezentant al Guvernului în Botoşani presiunile politice la care funcţionarii instituţiei sunt supuşi de către marii fermieri.
"Se exercită nişte presiuni care deja nu mai ţin de funcţionarul public”
„Funcţionarul public este obligat să lucreze conform procedurilor şi legislaţiei şi se cer documente doveditoare ale folosinţei şi utilizării terenului, dar a început să se întâmple tot mai des ca fermierul mare, cu peste 50 de hectare, care într-adevăr are nevoi mai mari, apelează tot mai mult la clasa politică şi atunci se exercită nişte presiuni care deja nu mai ţin de funcţionarul public”, a afirmat
Corina Aursulesei.
Lidera sindicatului de la APIA Botoşani nu a mai dat şi alte detalii, dar a cerut prefectului să intervină pentru a stopa acest fenomen.
„Chiar vă rog ca dvs., ca prefect, să atenţionaţi conducerea să îşi aducă aminte că toţi suntem funcţionari publici, lucrăm cu legi şi să nu mai încercăm să lovim în colegi, în funcţie de cât de obedienţi sunt”, a mai spus
Corina Aursulesei.
"Dacă nu, o să comentez în altă parte”
Aceasta
a adăugat că,
„aştept şi eu ca lucrurile să o ia pe un făgaş mai bun, dacă nu, o să comentez în altă parte”.
Ea şi-a exprimat dorinţa de a discuta personal cu prefectul, care şi-a arătat disponibilitatea la un dialog.
„Nu ni s-a mai întâmplat până acum să existe presiuni de asemenea natură. Noi lucrăm cu fermieri, nu cu oameni care sunt înregimentaţi politic”, a afirmat
Corina Aursulesei.
„Chiar ieri mi s-a prezentat un caz de genul ăsta”, a răspuns p
refectul Costică Macaleţi.
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Oroşanu și prefectul : Un om, care este bătut umilit, pus în genunchi