3,11% a scos Partidul România Mare la nivelul judeţului, situându-se astfel la o diferenţă de doar 200-300 de voturi sub Forţa Civică şi Partidul Mişcarea Populară, formaţiuni mult mai mediatizate, cu campanii de anvergură şi costuri pe măsură.
„Muţumirea noastră este că am dat o lecţie la mult versatele Forţa Civică, PMP, PP-DD. Intrăm în grupa celor cu peste 3%, a formaţiunilor serioase. Pe ceilalţi, cu 1% sau 0 şi nu ştiu cât, îi privim cum priveşte Steaua pe Chiajna. Noi ne declarăm mulţumiţi faţă de cât am muncit”, a afirmat
Eugen Niţură, preşedinte PRM Botoşani.
PRM-iştii sunt convinşi că ar fi obţinut rezultate şi mai bune dacă nu ar fi existat acel diferend ajuns în instanţă între „Aripa Vadim” şi „Aripa Funar” a partidului. Cei din urmă ar fi transmis în teritoriu să sprijine la alegerile europarlamenatre Alianţa Naţională a Agricultorilor, care a reuşit astfel să adune aproape 1.300 de voturi.
Ca atare, liderii
PRM Botoşani pregătesc o scrisoare pe care să o transmită ambelor tabere prin care să le ceară să termine conflictul şi să pună pe primul loc interesul general al partidului.
CITEŞTE ŞI:
Biroul Electoral Judeţean – REZULTATE OFICIALE Botoşani, surpriză de la PRM – DOCUMENT
Comparativ cu scorurile pe care PRM le obţinea în urmă cu 10-15 ani, şefii de la Botoşani ai României Mari sunt însă nemulţumiţi. Ei susţin că, dincolo de contextul social şi politic actual, au fost afectaţi şi de faptul că alte formaţiuni, precum Forţa Civică sau Partidul Mişcarea Populară, le-ar fi luat liderii din localităţi ca Săveni, Corni, Copălău, Vlăsineşti.
„Îi consider nişte motani care merg şi răstoarnă oala de smântână umplută de alţii”, a comentat
Valeriu Apetrei, vicepreşedinte PRM Botoşani, ce s-a întâmplat în localităţile menţionate.
PRM Botoşani a avut reprezentanţi în tpate cele 420 secţii de votare şi nu a avut nici o secţie fără măcar un singur vot. A avut un candidat din Botoşani, Bogdan Constantin Ciobanu, care în comuna Mihai Eminescu, acolo unde locuieşte, a obţinut cele mai multe voturi, peste o sută.
(S.B.)
PRM BOTOŞANI S-A CLASAT PE LOCURILE 7-8 PE ŢARĂ ÎNTRE FILIALELE PARTIDULUI, VEZI MEDIA NAŢIONALĂ:
REZULTATE NAŢIONALE OFICIALE: PSD vertiginos sub 40%, PNL şi PDL în marja sondajelor