Cu mai puțin de 12 ore înainte de începerea oficială a campaniei electorale, Alianța Liberalilor și Democraților și-a prezentat afișele prin care candidații și nu numai ei vor încerca să convingă botoșănenii să le dea votul la alegerile europarlamentare din data de 26 mai.
”Tăriceanu, România, Europa” și ”România respectată în Europa” sunt sloganurile, la care se adaugă și #EUrespectRomânia.
Liliana Mincă, președintele ALDE Botoșani, a precizat că pozele pentru materialele electorale tocmai ce au fost realizate, după ce în presa centrală au apărut articole ironice pe seama unor bannere în care Călin Popescu Tăriceanu părea întinerit din Photoshop.
Date fiind unele confuzii făcute de o anumită parte a populației, lidera ALDE a insistat asupra faptului că PSD și ALDE, chiar dacă guvernează împreună, candidează pe liste separate la scrutinul de luna viitoare și că formațiunea pe care o reprezintă ocupă locul 6 pe buletinul de vot.
”Intrăm în linie dreaptă începând de mâine. Este adevărat că astăzi este Vinerea Mare, că urmează sărbătoarea Paștelui și cu ocazia aceasta transmitem încă o dată tuturor botoșănenilor și tuturor românilor Paște fericit, multă sănătate și cât mai multe realizări”,
Liliana Mincă, președinte ALDE Botoșani.
Șefa județeană a partidului a arătat că acest scrutin reprezintă o primă etapă în propulsarea lui Călin Popescu Tăriceanu în funcția de președinte al României.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024