Practic, instituțiile în jurul cărora au fost purtate negocierile finale între PSD și PNL pentru împărțirea posturilor la deconcentrate au fost Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) pentru postul de director executiv, Inspectoratul Școlar Județean (postul de general și cele două de adjunct), Direcția de Sănătate Publică (DSP) și Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP).
Blocajul în discuții ar fi fost cauzat de Inspectoratul Școlar Județean și astfel, săptămâni la rând, lucrurile au rămas în aer. Pentru o finalitate a negocierilor, social-democrații s-ar fi adresat comisiei de negocieri de la nivel național din care fac parte Marcel Ciolacu sau Paul Stănescu de la PSD și Mihai Ciucă de la PNL. Ar fi transmis la București blocajul din cadrul negocierilor și faptul că liberalii nu diminuează din numărul de pretenții.
Liberalii ar fi insistat să păstreze DSVSA-ul cu Mihai Țurcanu în postura de director și unele surse indică faptul că inclusiv fostul președinte al Consiliului Județean, fratele actualului șef al medicilor veterinari, ar fi insistat pe lângă liberali și Doina Federovici pentru păstrarea sa.
Doar că social-democrații i-ar fi transmis o condiție aproape imposibilă: să depună adeziune la PSD.
Și acest lucru a fost extrem de greu de acceptat și pentru că Mihai Țurcanu ar mai avea totuși șanse să acceadă în Parlamentul European de pe lista supleanților, lucru care nu ar mai avea loc dacă ar părăsi PNL. Așa că s-a convenit ca DSVSA-ul să le fie cedat PSD-iștilor. Până la eliberarea unui loc la Bruxelles, lui Mihai Țurcanu i s-ar căuta o poziție într-o structură centrală.
Locul său ar urma să fie preluat de doctorul Teodor Harabagiu, președintele Colegiului Medicilor Veterinari și care în trecut a ocupat și postul de director adjunct al DSVSA.
Blocajul ar fi apărut în cazul Inspectoratului Școlar Județean, unde PSD ar fi pretins cele două posturi de adjuncți și ar fi cedat postul de general. Condiționat de faptul ca Ada Macovei să fie înlocuită cu un alt liberal, liderii PNL nefiind de acord în primă fază cu această cerință.
Practic, negocierea a fost aceeași ca în cazul funcției de prim reprezentant al Guvernului în județ: luați voi prefectul, noi cele două funcții de subprefect, dar nu îl lăsați pe post pe Dan Nechifor.
Până la urmă, într-un context total nefavorabil Adei Macovei, cu nemulțumiți ajunși în audiență la ministrul Educației și sumedenie de reclamații de la profesori, liberalii s-ar fi văzut nevoiți să renunțe la ea.
Inclusiv în biroul președintei PSD ar fi ajuns profesori care ar fi reclamat-o pe Ada Macovei și ar fi contribuit la luarea unei decizii radicale. De altfel, această poziție fermă împotriva șefei IȘJ ar fi avut la bază și o stare de animozitate mai veche, de pe vremea în care Ada Macovei era la PSD și ar fi susținut pe altcineva decât pe Doina Federovici la o serie de alegeri din Tineretul Social Democrat. Unul dintre posturile de adjuncți ai IȘJ Botoșani ar putea fi preluat tocmai de unul dintre principalii profesori protestatari de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”.
Negocierile dintre PSD și PNl ar fi avut loc la începutul săptămânii trecute într-un cadru restrâns. Atunci au fost închise discuțiile pe instituțiile publice rămase și s-a convenit ca, la Inspectoratul Școlar Județean, postul de general să-i revină lui Bogdan Suruciuc, în prezent adjunct.
Cele două funcții de inspector școlar general adjunct ar urma să le revină, conform acelorași surse neoficiale, Cristinei Bălăucă (profesor la Colegiul Național Mihai Eminescu) și lui Ciprian Manolache (profesor la Liceul Pedagogic Nicolae Iorga).
Bogdan Suruciuc este originar din Bucecea, unde a fost director adjunct al Grupului Școlar Industrial. În 2020 a candidat la Primăria Bucecea împotriva actualului primar de la PSD, Angel Gheorghiu.
În cazul celorlalte instituții s-ar fi preferat șefii care sunt la acest moment și în cazul cărora nu există declarații ostile. Monica Adăscăliței a fost agreată pentru continuitatea la Direcția de Sănătate Publică (DSP) iar Gheorghe Lușneac va fi susținut pentru postul de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA), având în vedere că este specialist și nu are porniri de discreditare a colegilor din instituție, cum s-a întâmplat în cazul altor personale care ar fi râvnit funcția de conducere.
La Administrația Județeană a Finanțelor Publice, locul lui Doru Alupoaie a fost preluat de Corneliu Aionițoaie, fost șef la serviciul inspecție fiscală. Pentru postul de adjunct, Corneliu Aionițoaie a avut susținere în urmă cu doi ani, inclusiv de la PMP.
După intrarea la guvernare, în luna noiembrie a anului trecut, social-democrații au cerut liberalilor mai multe posturi de conducere la instituțiile botoșănene cu subordonare guvernamentală, pe principiul că, dacă la Guvern, după mica parte ce a revenit UDMR, totul s-a împărțit jumătate-jumătate între PNL și PSD, așa trebuie procedat și la Botoșani.
Liberalii au tot încercat să tragă de timp, iar social-democrații botoșăneni și-au pierdut răbdarea astfel încât unele posturi, precum cel de la Inspectoratul Teritorial de Muncă și Registrul Auto Român și le-au rezolvat pe filieră proprie.
În continuare, s-ar fi plâns șefilor de la București să sunt ignorați de partenerii de coaliție județeni, iar în final peneliștii au fost nevoiți să cedeze.
Doina Federovici, Marius Budăi și Relu Tîrzioru au făcut parte din comisia de negociere a PSD și Costel Șoptică, Sorin Cornilă și Verginel Gireadă din cea a PNL.
« »
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024