O bună parte a discursurilor ţinute sâmbătă la conferinţa de alegeri a Organizaţiei Municipale de Femei a PSD Botoşani au avut un numitor comun: doamnele din partid să-l sprijine pe primarul Ovidiu Portariuc. Aceasta în condiţiile în care, fiind plecat în concediu, edilul şef a lipsit de la şedinţa în cauză, înlocuindu-l consilierul local Mihai Tincu.
Primul care le-a cerut colegelor să-l ajute pe primarul municipiului reşedinţă a fost chiar
preşedintele PSD Botoşani.
„Mai vreau să fiţi alături de un om. Şi aici nu că vă rog, ci în calitatea mea de secretar general al partidului sau de preşedinte al organizaţiei judeţene, am să şi, cât îmi permite funcţia, să oblig puţin, să fiţi alături de preşedintele organizaţiei municipale, Ovidiu Portariuc”, a afirmat
Andrei Dolineaschi.
Când i-a pronunţat numele edilului şef femeile din sală au izbucnit în aplauze, iar deputatul s-a oprit preţ de câteva secunde, după care a explicat motivele pentru care le solicită acest lucru.
[[banner]]
„Pentru că este un om care este port-drapelul nostru în judeţ şi este omul care n-am crezut mulţi dintre noi că va ajunge o persoană importantă la nivelul judeţului şi la nivel naţional”, a declarat
Andrei Dolineaschi.
Aceeaşi cerere a venit şi din partea secretarului executiv al PSD Botoşani, Gheorghe Vâzdoagă, cel care a arătat că
Ovidiu Portariuc este principala ţintă a atacurilor adversarilor politici, dar şi de la deputatul Tamara Ciofu.
CITEŞTE ŞI:
Fostul primar, atacuri violente la Portariuc, de la câini la fotbal: Miza este Flutur