Liderul PDL de la Botoșani susține că le va cere membrilor partidului care se află momentan în opoziție dar și care au fost la putere sub egida USL să se delimiteze de promisiunile neonorate din campanie.
”Am pregătit o Cartă a Mincunilor USL pe care o vom prezenta în mod public și o vom prezenta reprezentanților Guvernului în teritoriu într-o acțiune pe care o vom face sâmbătă, asta este decizia pe care am luat-o în BPJ și atât timp cât nu se vor delimita de aceste minciuni pe care le-au promovat în campanii electorale din 2012 la locale și parlamentare, cred că nu putem sp avem o colaborare corectă în opoziție cu PNL”, a declarat
Cătălin Flutur.
De asemenea, președintele PDL a anunțat pregătiri pentru campania electrorală pentru Parlamentul European unde se va implica alături de colegi foarte valoroși din partid.
”Suntem în plină pregătire privind campania pentru europarlamentare, am văzut că toată lumea stabilește targeturi mai nou, ne-am stabilit și noi un target de 20%, sper să facem acei 20% și de ce nu, mai mult, ne-am stabilit o echipă de campanie pe care o vom conduce pentru alegerile europarlamentare”, a adăugat
Flutur.
El a mai spus că PDL a strâns în județul Botoșani peste 8.000 de semnături pentru alegerile europarlamentare, necesare pentru cursa la nivel național în care fiecare formațiune trebuie să aducă 20.000 de semnături.
(G.E.)
CITEȘTE:
ACUM: De lângă Flutur, Raluca Turcan aplaudă divorţul politic din USL