Noul prefect al judeţului a participat înainte de Paşti la prima întrunire a Comisiei de Dialog Social (CDS) din actualul mandat. Şi nu a fost una tocmai lejeră.
Liderul sindical al poliţiştilor i-a adus la cunoştinţă primului reprezentant al Guvernului în Botoşani problemele materiale cu care se confruntă oamenii legii, punând accent pe lipsa cronică a carburantului. Aceasta şi pentru că şefii Inspectoratului de Poliţie Judeţean ar evita să îşi informeze superiorii de la Bucureşti asupra acestor dificultăţi.
„Dumnealor, la convocările care participă la nivel de ţară, cu ocazia bilanţurilor, au obligaţia să le aducă la cunoştinţă. Dacă d-lor nu le aduc la cunoştinţă şefilor ierarhici, înseamnă că este bine aşa. Să nu aibă reţineri în a expune problemele cu care ne confruntăm”,
Virgil Bordei, preşedinte Sindicatul „Meridian”, filiala Botoşani.
Acesta a menţionat că, în perioada în care Radu Stroe era ministrul Administraţiei şi Internelor, şefii IPJ-urilor transmiteau problemele logistice grave din teritoriu, lucru care acum nu se mai practică.
„De la Botoşani nu s-a ridicat nimeni. Probabil nu vor să deranjeze. Este bine de ştiut, d-lor să facă demersurile necesare la nivel de minister, să facem cumva ca oamenii să poată să facă treabă, să le dăm cele necesare să facă treabă. Este vorba de cota de carburant, de parcul auto. Cum să ne deplasăm la evenimente? Cetăţeanul vrea operativitate. Dacă nu si cu ce să mergi? Stai şi te uiţi că mai ai o linie”,
Virgil Bordei, preşedinte Sindicatul „Meridian”, filiala Botoşani.
El a povestit cazul unui poliţist de la Săveni care pe timpul iernii nu putea nici măcar să se încălzească din cauza lipsei benzinei.
Totodată, a menţionat ca, în loc să fie sprijinit în demersurile sale, unii conducători ai IPJ Botoşani l-ar critica.
„Dl Bunduc, aşa pe ocolite, transmite mesaj la şefii mei: «ia uite băi, acela transmite la Primărie neajunsurile». Eu nu fac altceva decât să prezint o realitate. D-lor să facă dovada că lucrurile nu stau aşa. Şi a ieşit bine merci la pensie”,
Virgil Bordei, preşedinte Sindicatul „Meridian”, filiala Botoşani.
Prefectul l-a întrebat dacă la precedentele şedinţe de CDS a făcut publice acest probleme şi a primit un răspuns afirmativ.
„Vă rog să faceţi încă o adresă în care să ne spuneţi care sunt problemele, nu cred că este foarte greu şi o să transmitem şi noi, la rândul nostru”,
Dan Şlincu, prefect.
Liderul sindical a arătat că, atât timp cât poliţiştii au avut la dispoziţie condiţiile minime necesare pentru s-şi face meseria, au ţinut situaţia operativă sub control, lucru care acum este tot mai greu de făcut.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024