Drumul morții cap de listă la bilanțul de laude
Cea mai importantă realizare până în prezent a fost determinarea
Guvernului Victor Ponta de a aloca peste 19 milioane de euro pentru modernizarea drumului Botoșani-Suceava, aceasta fiind cea mai importantă investiție în infrastructura județului Botoșani din ultimii 30 de ani. Potrivit constructorului, lucrările la DN 29, care leagă municipiile Botoșani și Suceava, se vor finaliza peste o lună, termenul fiind devansat cu aproape un an de zile, față de programul stabilit inițial.
„
În 2012 sloganul pe care l-a avut USL în județul nostru a fost „Guvernare pentru Botoșani!”. PSD a urmărit să își onoreze această promisiune și am făcut multe demersuri la Guvern pentru a aduce bani în județ. Drumul Botoșani-Suceava este o reușită importantă pe care am îndeplinit-o chiar dacă adversarii noștri și chiar foștii parteneri din USL au spus că nu suntem în stare să o realizăm. Acum însă îi vedem cum încearcă să-și aroge merite pentru finalizarea acestui proiect”, a declarat
parlamentarul PSD.
Proiect de reabilitare a infrastructurii municipiului Dorohoi
O altă realizare majoră este proiectul de modernizare a infrastructurii municipiului Dorohoi, aceasta fiind cea mai mare lucrare de reabilitare urbană implementată în municipiu din ultimii 20 de ani. În prima etapă a acestui proiect s-a reabilitat infrastructura din
cartierul Dumbrava Roșie.
“
Meritul pentru demararea acestui proiect revine în primul rând domnului primar Dorin Alexandrescu. Eu nu am făcut decât să-l sprijin pentru a prezenta proiectul la nivelul Guvernului și la alte instituții. Cred că este un bun exemplu de colaborare între primar și parlamentar – mai ales dacă ținem cont că eu am fost ales în Colegiul 2, în care se află municipiul Dorohoi”, a spus
Dolineaschi.
Bilanțul:
Demersuri pentru alocarea de fonduri în județul Botoșani.
Stabilirea ca prioritate la nivelul Guvernului a strategiei de dezvoltare a Regiunii de Nord-Est, cu o atenție specială pentru județul Botoșani;
Modernizare 42,1 Km pe DN 29, pe segmentul Botoșani-Suceava;
Modernizarea a 8,3 Km pe DN 29A, pe segmentul Darabani-Concești;
Reabilitarea a 18,5 Km pe DN 28B, pe segmentul Botoșani-Coșula;
Modernizarea a 4,5 Km pe DN 28B, pe raza orașului Flămânzi
;
Reabilitarea a 2 Km pe DN 29C, pe raza orașului Bucecea.
Alocarea a 13 microbuze pentru transportul elevilor în zona rurală, care vor fi livrate până la 15 septembrie 2014, la care se vor adăuga alte 7 microbuze pentru urbanul mic cu sate aparținătoare, ce vor fi livrate până la finalul anului 2014.
Sprijin pentru alocarea de fonduri pentru construcția în municipiul Dorohoi a 24 de locuințe sociale.
Includerea orașelor Botoșani, Dorohoi, Darabani și Săveni în planul de construcții de locuințe al ANL.
Sprijin pentru obținerea de fonduri privind reabilitarea căminelor culturale din mai multe localități: Darabani, Mihăileni, Havârna și Hudești.
Inițiative legislative
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională decizională în administraţia publică:Extinderea procedurilor privind transparența decizională la nivelul ambelor categorii de autorități publice cu drept de inițiativă legislativă și acordarea posibilității membrilor societății de a face, într-un mod transparent, propuneri pentru îmbunătățirea cadrului legal din anumite domenii de activitate.Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul fiscal şi al protecţiei sociale.
Reprezentanții copiilor cu handicap scutiți de taxe
Reprezentanții legali ai copiilor cu handicap grav sau accentuat vor beneficia de scutirea de la plata impozitului pe o singură clădire și pe un singur teren, precum și de la plata taxei asupra autoturismelor, motocicletelor cu ataș și mototriciclurilor, adaptate handicapului.
Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.53/2003 privind
Codul Muncii.Propunere legislativă privind mobilitatea personalului contractual pe piața de muncă, fie el privat sau public prin reglementarea transferului în interes de serviciu și transferului la cerere.Propunere legislativă pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă nr.70 din 31 august 2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece: Repartizarea consumului mediu anual de energie termică pentru încălzire pe o perioadă de șapte luni, față de perioada de cinci luni, astfel încât furnizorii de energie termică pentru încălzire sunt obligați să asigure încălzirea locuințelor în localitățile din zona rece și în lunile octombrie și aprilie.
Propunere legislativă pentru modificarea art.6 din Legea nr.597/2001 privind unele măsur. Propunere legislativă privind transferul deciziei de sistare a execuției lucrărilor în perioada sezonului estival la nivelul autorităților locale ca autorități competente conform legii să emită autorizații de construire.
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei civile şi al situaţiilor de urgenţă.Propunere legislativă privind stabilirea unui cadru juridic sancționator de natură penală pentru persoanele cu atribuții în organizarea de comitelelor locale și a celor care intervin în situații de urgență.
Propunere legislativă privind stabilirea metodologiei de aprobare, arborare şi folosire a steagurilor unităţilor administrativ-teritoriale.
Proiectul de lege reglementează condițiile privind aprobarea, arborarea și folosirea de către unitățile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii, ca simbol local.
CITEȘTE:
Dolineaschi, tot cu „Alianţa Răului”: PDL-PNL este o formulă politică nocivă care contravine voinței botoșănenilor