Liliana Mincă a rămas mască la prima interpelare, una cu femei bătute – VIDEO
PP-DD – ista Liliana Mincă a formulat în şedinţa de luni a Camerei Deputaţilor prima întrebare şi prima interpelare la adresa unui ministru. Cea dintâi a fost adresată Marianei Câmpeanu şi se referă la convenţia pentru prevenirea şi lupta împotriva violenţei asupra femeii şi violenţei domestice adoptată de Consiliul Europei în aprilie 2011.
Ajunsă la microfon, deputata nu şi-a ascuns mirarea de chiulul general din Parlament. „Dle preşedinte, stimaţi colegi... de fapt e o sală goală, am rămas blocată, vă spun sincer, este primul meu mandat, am crezut dle preşedinte că o să rămână colegii noştri pentru interpelări şi întrebări întrucât sunt extrem de importante”, a afirmat Liliana Mincă. Aceasta a trecut totuşi la lecturarea întrebării, menţionând că amintita Convenţie a fost semnată de 24 de ţări, printre care nu regăseşte însă şi România. „De aceea, având în vedere amploarea fenomenului violenţei împotriva femeilor, solicit dnei ministru să îmi răspundă la următoarea întrebare: ce măsuri trebuie să ia România în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei împotriva femeilor pentru a se putea alinia cerinţelor impuse de Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi lupta împotriva violenţei asupra femeilor şi violenţei domestice?” a întrebat Liliana Mincă, solicitând totodată răspuns scris şi oral. Ioan Oltean, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, care prezida în acel moment şedinţa, nu s-a putut abţine de la un comentariu: „vă rog să apreciaţi că aveţi susţinători înfocaţi în această sală, înseamnă că interpelarea dvs. a fost extrem de interesantă”.
CITEŞTE ŞI:
Mincă are revelaţii din Bucureşti : Botoşani, judeţul cu cele mai mici fonduri pe 2013