Deputatul de Botoșani dar care nu e din Botoșani, Liliana Mincă a fost invitată la o dezbatere la postul național de televiziune B1TV în care s-a dezbătut propaganda electorală ce pare să fi început deja în capitală, din partea PSD.
Printre altele, Liliana Mincă a apreciat modificarea legislativă prin care sunt interzise bannerele de mari dimensiuni ale candidaților dar și cheltuielile permise de lege pentru campania electorală.
Discuția a fost îndreptată și spre ultimul scandal politic PNL – PSD privitor la organizarea alegerilor locale într-un tur sau două.
”Eu susțin alegerile într-un singur tur de scrutin deoarece acestea sunt prevăzute de o lege organică. Și aș dori să comentez ceea ce spunea inclusiv ceea ce spunea fostul președinte Traian Băsescu. Această lege a parcurs toate etapele, a fost supusă aprobării în Parlament și aprobată de către PNL, da? Dragii mei, această lege organică a parcurs toate etapele, a fost dezbătută în Parlament de toate partidele parlamentare. Mai mult, a fost analizată de către această comisie condusă de președinte PNL. A fost promulgată de președintele României, președinte dat de PNL”, Liliana Mincă la B1TV.
Întrebată dacă prin poziția sa nu cumva susține interesele unui anume partid, Liliana Mincă a răspuns simplu: ”Le rămânem fideli în primul rând cetățenilor și nici într-un caz intereselor personale ale unor politicieni”.
În prezent Liliana Mincă este cooptată în structura de conducere a UNPR – Filiala Botoșani, pe care o conduce alături de Șerban Mihăilescu. (G.E.)
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024