Ministrul Afacerilor Interne (MAI), Petre Tobă, anunță într-un comunicat de presă că s-au dispus o serie de măsuri pentru pensionarii MAI, printre care și înființarea unei linii telefonice.
În condițiile intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a dispus o serie de măsuri pentru informarea pensionarilor MAI referitor la noile prevederi legislative, printre care și înființarea unei linii telefonice speciale. Linia telefonică 0212 64 8505 va funcționa de luni până vineri, în intervalul orar 8.00 - 16.00, fiind gestionată de specialiști ai Casei de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne.
Totodată, MAI a luat măsurile necesare pentru ca pe talonul de pensie pe care pensionarii îl vor primi în luna ianuarie 2016 să se introducă o mențiune prin care aceștia sunt informați că, până la data de 30 iunie 2016, își pot exprima opțiunea cu privire la perioada de timp avută în vedere pentru realizarea recalculării pensiei, conform art. 109 sau 110 din Legea nr. 223/2015.
Cei interesați pot transmite solicitări de informații privind noul cadru legal aplicabil pensiilor militare la adresa de e-mail [email protected] sau la adresa de corespondență a Casei de Pensii a MAI – Bucureşti.
CITEȘTE: Au crescut pensiile, botoșănenii rămân în coada clasamentului pe țară!
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Cheflii prinși băuți la volan, Moș Crăciun le-a luat permisul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile