Pe adresa redacţiei Ziarului Botoşăneanul a fost transmis un comunicat de presă, de către Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) Botoșani, referitor la problema transportului care nu mai este gratuit pentru elevi. Redactăm mai jos comunicatul de presă integral:
Consiliul Județean al Elevilor Botoșani, unica structură de reprezentare a nevoilor și problemelor elevilor botoșăneni, condamnă lipsa implicării autorităților locale responsabile de această situație gravă ce periclitează accesul elevilor la educație.
Contextul actual plasează elevii din medii defavorizate într-o situație dificilă, aceștia fiind nevoiți să își plătească singuri abonamentele, care în anumite cazuri depășesc sumele oferite de bursele școlare.
Problema majoră este datorată gestionării deficitare a Consiliului Județean Botoșani cu privire la contractele de delegare a gestiunii serviciului public de transport județean cu firmele locale de transport, cât și relației precare dintre ANRSC și Consiliul Județean Botoșani. Prin neglijența și indiferența autorităților locale județene, sute de elevi ai județului nostru sunt în nefericita situație de a nu ajunge la orele de curs, astfel fiindu-le încălcat dreptul fundamental la educație.
În urma consultării noastre cu elevi din întregul județ, se constată că elevii navetiști care învață în liceele din Dorohoi, Darabani, Șendriceni și Săveni, sunt cei mai afectați de problema transportului. Aceștia sesizează cu revoltă cum ei sunt „victime colaterale” ale unei situații în care aceștia nu pot acționa cu nimic pentru a-și apăra dreptul legal al oricărui elev de a dispune de transport gratuit și acces necondiționat la educație.
În calitate de elevi reprezentanți, semnalăm lipsa de implicare a Consiliului Județean Botoșani în rezolvarea problemelor existente în județ cu privire la transport într-un timp eficient. Continuarea acestui comportament va duce la o creștere signifiantă a abandonului școlar. Pe această cale, invităm Consiliul Județean Botoșani la un dialog referitor la această problemă, pentru a găsi o soluție reală în contextul actual.
ULTIMĂ ORĂ: Tânăr transportat urgent la spital după ce s-a răsturnat cu mașina
Oana Sava
Nov 28, 2024