La nivelul național sunt 742 de astfel de școli.
742 de școli folosesc catalog electronic în anul școlar 2022-2023, în locul celui clasic, pe hârtie, anunță Ministerul Educației într-un comunicat de presă. Numărul acestora este aproape triplu față de cel din anul școlar 2021-2022, când 248 de unități de învățământ fuseseră alese în acest program pilot.
“Generalizarea treptată a sistemelor de management digital al unităților de învățământ va permite și un acces transparent la date și implicit luarea unor decizii bazate pe date reale si actuale”, motivează instituția.
Școlile au putut să intre în programul-pilot de implementare a unui catalog electronic după ce au adresat cereri către Ministerul Educației prin Inspectoratele Școlare Județene / al Municipiului București, așa cum a reglementat ordinul de ministru 5157 din 2021.
Unitățile pilot pot folosi doar catalogul electronic, fără cel clasic, dar acesta trebuie tipărit și arhivat, obligatoriu, la finalul anului, după cum prevede noul regulament de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) 2022 care a fost publicat în Monitorul Oficial pe 6 iulie 2022 și care a intrat în vigoare astăzi, 1 septembrie 2022, potrivit edupedu.ro
Rezultatele evaluării se consemnează în catalog, cu cerneală albastră, sub forma: “Calificativul/data”, respectiv “Nota/data” sau în catalogul electronic, în cazul unităților-pilot în care se utilizează acesta, cu obligativitatea tipăririi, înregistrării și arhivării acestuia la sfârșitul anului școlar prin compartimentul secretariat, scrie în ROFUIP la articolul 106.
Iată lista școlilor din Botoșani care pot trece la catalogul electronic
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024