FC Botoșani a pierdut meciul cu UTA Arad, scor 0-2, în etapa cu numărul 21 din SuperLiga României.
Astfel, moldovenii au încheiat anul cu cinci meciuri la rând fără victorie în campionat, după ce înaintea acestei serii reaușeau surpriza etapei și o învingeau pe FCSB cu 1-0.
La flash-interviul de după meci, antrenorul Liviu Ciobotariu a anunțat că a decis, împreună cu patronul Valeriu Iftime, că vor urma mai multe schimbări în lot în perioada de mercato a iernii, potrivit digisport.ro
"Da, da, da. Am discutat (n.r. despre transferuri în iarnă). Va trebui să completăm lotul, trebuie concurență pe posturi. Dacă în unele meciuri anumite schimbări au adus un plus, în ultima perioadă schimbările nu ne-au ajutat cu nimic. Din contră, echipa a mers mai slab după schimbări.
Am avut 4-5 situații de a marca, ba chiar una cu poarta goală. A doua repriză ne-am prezentat foarte slab. Sunt foarte supărat, n-aveam voie să ne prezentăm așa, le-am spus și jucătorilor, un meci durează până când fluieră arbitrul.
Dacă în prima repriză am avut o posesie bună, în a doua am dat multe pase înapoi. Nu le-am cerut asta, n-am fost inspirați, ne-am precipitat. Păcat! Dacă arătăm ca în prima repriză, eu zic că ne putem salva ușor de la retrogradare. Dar, daca arătăm că în a doua, lucrurile se complică foarte tare", a declarat Ciobotariu.
Măsuri agresive la FC Botoșani după o discuție Iftime - Ciobotariu
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Colindele unor elevi au adus lumină și bucurie în centrele vârstnicilor din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Dincolo de datorie: Polițiștii de frontieră au împărțit daruri și zâmbete copiilor nevoiași
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Bucuria Crăciunului între ziduri: Colinde, emoții și îmbrățișări pentru tătici și copii- VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile