Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) a organizat joi, 7 martie 2013 o masă rotundă având ca temă „Industria confecţiilor oferă oportunităţi de carieră variate”, la care au luat loc pe lângă conducerea instituţiei, reprezentanţi ai unor firme cu activitate în domeniul confecţiilor, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă sau medici din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).
La această întrunire au participat zeci de botoşănence şomere care au ascultat prezentările făcute de puţinele firme din confecţii de la Botoşani care au răspuns pozitiv invitaţiei făcută de AJOFM şi care au vorbit în legătură cu ofertele de muncă şi oportunităţile referitoare la dezvoltarea unei cariere în acest domeniu.
„Îmi pare bine că angajatorii, au dat curs rugăminţii noastre de a veni să se întâlnească cu dv. Şi dv. sunteţi direct interesaţi de acei angajatori, o să staţi de vorbă cu ei după care dl. doctor Saradan vă va spune care sunt problemele de securitate a muncii în acest domeniu de confecţii, pentru că ele sunt multe”, a declarat
Teodor Dimitriu, director executiv interimar al AJOFM.
Reprezentanţii din domeniul confecţiilor şi-au prezentat pe rând ofertele pentru cei aflaţi în sală. Unii dintre ei şi-au exprimat dorinţa de angajare chiar şi pentru persoanele necalificate oferindu-le acestora posibilitatea de calificare la locul de muncă.
„Noi am mai calificat şi la locul de muncă, există posibilitatea. Îi lăsăm câteva zile până se obişnuiesc şi dacă ei îşi dau interesul şi vor să înveţe, cred că se pot acomoda, pot să devină foarte buni în acest domeniu şi cei care nu au calificarea necesară. Trebuie să fie voinţă din partea lor”, a declarat unul dintre angajatorii din confecţii. De asemenea au fost şi unii mandatari, care prin discursul lor parcă au încercat să îi descurajeze pe cei prezenţi la întâlnire în momentul în care a fost atins delicatul subiect al retribuţiei financiare lunare. Mai exact aceştia au explicat faptul că deşi leafa de care poate beneficia un potenţial salariat este stabilită la valoarea venitului minim pe economie, în realitate lucrătorul ar primi în mână bani mai puţini după ce se opresc reţinerile la fondul asigurărilor sociale de stat. Medicul din cadrul DSP, Corneliu Saradan a fost invitat la întâlnire pentru a prezenta eventuale boli profesionale care apar în domeniul confecţiilor. Masa rotundă de la AJOFM a durat aproximativ o oră, răstimp în care beneficiarele, respectiv şomerele participante nu prea au avut întrebări de adresat.
CITEŞTE:
Botoşăneni „momiţi” cu servicii în confecţii de patroni şi "Agenţia Şomerilor"