O familie a fost păgubită duminică de cira 25.000 de lei.
O familie din satul Chişcăreni, oraşul Săveni, a fost păgubită de foc de cca. 25.000 de lei. La atât se ridică valoarea bunurilor distruse într-un incendiu produs, duminică după-amiază, la o anexă. Flăcările s-au extins cu repeziciune şi la o parte din acoperişul casei. Totodată, exista pericolul ca incendiul să se propage la bunurile din interior, dar şi la alte anexe din gospodărie.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină pentru stingerea incendiului puţin înainte de ora 16.00. La faţa locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenţie Săveni, cu două autospeciale.
Intervenţia a durat mai bine de două ore, fiind salvate bunuri materiale în valoare de cca. 100.000 de lei. Cauza probabilă de incendiu o constituie acţiunea intenţionată, se arată într-un comunicat venit pe adresa redacției.
Iarna reducerilor la Aurora Multimarket – Economisește până la -60%!
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Prins băut la volan după ce a avariat o mașină: CE alcoolemie avea bărbatul
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
ACUM: FC Botoșani la prima conferință din acest an - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Jan 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile