Comisia socială de analiză a solicitărilor şi de prezentare a propunerilor de stabilire a ordinii de soluţionare a cererilor privind repartizarea de locuinţe ANL a atribuit marţi 24 de apartamente în Centrul Vechi. Este vorba de acele imobile renovate prin programul european de circa şapte milioane euro care prin hotărâre a Consiliului Local au fost transformate în locuinţe de serviciu.
Acestea sunt destinate angajaţilor
Primăriei Botoşani şi câtorva unităţi subordonate, mai exact Teatrul Mihai Eminescu, Teatrul Vasilache, Filarmonica, Poliţia Locală, Direcţia de Servicii Publice, Sport şi Agrement şi Serviciul Public Local de Asistenţă Socială. Tot printr-o hotărâre a CL amintita comisie a fost abilitată să repartizeze şi apartamentele din Centrul Istoric. În total s-au depus 36 de dosare, însă numai 24 au fost complete, nouă fiind respinse deoarece solicitanţii nu lucrau la unităţile menţionate, iar altele trei erau incomplete. Ca atare, s-au dat locuinţe la 24 de persoane.
Împărţite după „situaţii speciale” și „vechime cerere”
Acestea au trebuit să completeze declaraţii pe propria răspundere că nu au deţinut şi nici nu au o locuinţă proprietate personală sau de serviciu. Ordinea onorării cererilor a fost stabilită în funcţie de criterii precum „starea sănătăţii”, „situaţii speciale”, „vechime cerere”. Comisia care a atribuit apartamentele este condusă de
primarul Ovidiu Portariuc şi îi are în componenţă pe
viceprimarul Cosmin Andrei şi consilierii locali
Aura Simion, Manuela Zarug, Cătălina Lupaşcu şi
Gheorghe Iavorenciuc.
CITEȘTE ȘI:
Avalanşă de sărăcime la Primărie pentru locuinţe sociale
CITEȘTE ȘI:
Coadă la Primărie pentru locuinţele de serviciu din Centrul Vechi