În judeţul Botoşani, sunt 17 şcoli săteşti care sunt mai performante, din punct de vedere al dotărilor, ca majoritatea unităţilor de învăţământ de la oraş.
Acestea beneficiază de aparatură hi-tech, toate utilităţile, dar şi de săli de clasă ultra-moderne.
Botoşaniul este cunoscut, la nivelul infrastructurii educaţionale, ca un judeţ al şcolilor de ţară dărăpănate, cu wc-ul în fundul curţii şi condiţii de ev mediu. În anul 2022 sunt localităţi în judeţ, unde lucrurile nu s-au schimbat radical iar elevii continuă să înveţe în şcoli de coşmar. În ultimul deceniu, însă, autorităţile locale, în mare parte din comunele de la graniţă, au reuşit să schimbe total faţa învăţământului rural, în cel mai nordic judeţ al României.
Conform datelor de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, sunt 17 comune botoşănene care oferă elevilor de la ţară condiţii europene, cu toate utilităţile dar şi aparatură modernă.
”Este un plus de valoare pentru şcoala din mediul rural care devine atractivă şi deschisă pentru performanţă”, precizează Ada Macovei, inspector şcolar general.
Una dintre comunele cu cele mai moderne şcoli este Colăteni. Autorităţile locale au investit câteva milioane de euro pentru modernizarea şcolii gimnaziale din centru comunei acolo unde sunt aduşi cu microbuzele şcolare, inclusiv elevi din satele învecinate. Propriu-zis a fost reabilitat şi vechea clădire a şcolii dar a fost construit şi un corp nou cu dotări de top în domeniul educaţiei.
Pe scurt, elevii din clasele I-VIII învaţă în clase cu mobilier nou, modern, dotate cu videoproiectoare, table smart sau planşe interactive. La toate acestea se adaugă o sală de spectacole pentru reprezentaţiile elevilor, o bibliotecă nouă, dotată complet, laboratoare dar şi o sală IT. În plus, noul corp beneficiază de cabinet medical, scrie Adevărul.
Ambele clădiri au toate utilităţile dar şi toalete în interior, adaptate vârstei.
„Suntem siguri că va creşte performanţa pe termen lung, pentru că ştim cum lucrăm. Suntem în epoca tehnologiei, care este eficientă şi atrage. Am dotat toate clasele cu video-proiectoare. Sunt şi table interactive. Copiii lucrează şi învaţă mai uşor. Abia aşteaptă să vină la şcoală”, spune Geanina Butescu.
Şcoli moderne sunt şi în comunele situate în nordul extrem, chiar la frontiera de nord a României cu Ucraina. La Pomârla, cu aproximativ 3 milioane de lei au fost reabilitate şcolile şi grădiniţele din satele comunei. Au fost modernizate complet şi beneficiază de toate dotările necesare, inclusiv videoproiectoare şi mobilier nou. În plus, la şcolile şi grădiniţele din Pomârla a fost implementat şi un sistem revoluţionar de încălzire, folosit în ţările occidentale. Este vorba despre pompele care folosesc energia geotermală. Acest sistem este şi economicos dar totodată reuşeşte să încălzească optim şcolile.
Lângă Pomârla, în comuna Ibăneşti, autorităţile locale au reuşit să modernizeze complet şcolile din Ibăneşti şi Dumbrăviţa.
Nu numai că au toalete în interior, dar au fost dotate cu mobilier nou, instalaţii electrice schimbate şi dotări didactice moderne.
„Avem săli de clasă noi, laboratoare, bibliotecă dar şi alte săli cu diferite destinaţii. Avem şi mobilier nou dar şi echipamente performante”, precizează Romică Magopeţ, primarul din Ibăneşti.
În aceeaşi zonă, de cealaltă parte a Pomârlei, la Hilişeu Horia, s-au investit peste un milion de euro în modernizare unităţilor de învăţământ. Au clădirile complet reabilitate, toatele moderne în interior şi dotări europene.
„Au mobilier, materiale didactice dar şi aparatură pentru desfăşurarea educaţiei în condiţii moderne”, precizează Ioan Butnaru, edilul din Hilişeu Horia. Continuarea pe Adevărul.ro…
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Gabriela Erdic
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Împreună pentru un Viitor Mai Bun
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Grup de tineri adunat în fața unui magazin din Centrul Istoric: Unul dintre ei consuma alcool
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Sute de amenzi și aproape 50 de șoferi lăsați FĂRĂ permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024