În mijlocul unei păduri vechi, într-un loc puțin accesibil, ferit de lume, se află „Athosul” nordic al României.
Este vorba despre schitul Cozancea un loc încărcat de istorie și spiritualitate cum puține pot fi găsite în țară. Aici și-au desăvârșit ucenicia doi dintre cei mai recenți sfinți români.
La 40 de kilometri de municipiul Botoșani, în comuna Sulița, se află unul dintre cele mai importante așezăminte monastice din România. Un adevărat „Athos” al nordului. Și nu neapărat prin amploarea complexului monastic ci mai ales prin spiritualitatea deosebită a locului.
La Cozancea se ajunge greu, nevoit, în locuri tăinuite, greu accesibile omului. Recompensa este însă pe măsură. Și asta fiindcă Cozancea este leagănul formării spirituale a doi dintre cei mai mari duhovnici români și doi dintre cei mai noi sfinți români din calendarul ortodox. Este vorba despre Ilie Cleopa și Paisie Olarul, două personalități reprezentative ale lumii religioase ortodoxe românești din secolul XX.
„La Cozancea întâi te ispitește drumul la gândurile rele, că este prost, anevoios, te rătăcești dacă nu ești atent. Dar după toate aceste încercări și ispite, ajungi într-un loc, la destinație de altfel, și sufletul devine ca o pană. Parcă ai descoperit raiul. Dincolo de frumusețea locului este o atmosferă aparte, care te îmbie. Uiți de timp, spațiu. Ești parcă numai tu cu Dumnezeu”, spune Marilena, o botoșăneancă care a descoperit Cozancea abia acum doi ani.
Drumul către Cozancea este dificil, așa cum ne povestește și Marilena. Trebuie să fi atent încă de la început să cotești la stânga de la drumul principal care duce prin Zlătunoaia către Stănești. Practic, deși se află pe teritoriul comunei Sulița, la Cozancea se ajunge prin satele din Lunca, comuna învecinată. Adică părăsești și ultimul cătun din Sulița, intri în satul Zlătunoaia din comuna Lunca și mergi către Stănești. După ce lași și Stăneștiul în urmă, faci stânga pe drumul agricol pe care ți-l indică semnul mare pe care scrie „Mănăstirea Cozancea”.
Urmează o aventură dificilă dar pitorească pe drumuri agricole și forestiere. Prima dată prin câmp, apoi de-a dreptul prin pădure. Drumul prin pădure este de vis, o lume sălbatică dar tihnită din care nu lipsesc păsările, căprioarele și alte jivine inofensive ale stepei Botoșanilor. Celor pasionați de natură, mai ales în zilele lungi de vară nu le-ar strica chiar și o mică drumeție prin pădure.
După un drum de aproximativ 5 kilometri, prin pădure, călătorul ajunge în poiana mănăstirii. Este un complex format din două biserici. Una foarte veche, în buza pădurii, ridicată în secolul al XVII lea, iar cealaltă, biserică de zid, boierească, construită prima dată în secolul al XVIII lea. Mănăstirea Cozancea a luat naștere în anul 1656, atunci când trei pustnici ucraineni au ajuns prin pădurile ce leagă astăzi comunele Sulița de Lunca. În poiană au ridicat schitul de lemn care se poate vedea și astăzi, evident reabilitat. În anul 1684, paharnicul Constantin Balș, stăpânul domeniilor, ridică la rândul său o biserică de lemn. Abia în anul 1732, Vasile Balș construiește o biserică din piatră. Schitul a trecut prin multe tulburări, mai ales odată cu perioada comunistă.
Continuarea articolului pe „Adevărul”
