După un moment de muzică populară cu artista locală, Carmen Cornaci, pe scena Zilelor Orașului Municipiului Botoșani a urcat cunoscuta cântăreață Lora.
Artista de la București a ajuns în Centrul Istoric cu puțin înainte de ora 21:00, ora programată pentru a susține concertul de la Botoșani.
A ales pentru costumația scenică o blană și chiar a glumit despre faptul că după prognoza meteorologilor se aștepta la nămeți de un metru în nordul țării.
Chiar și fără zăpadă, vremea este extrem de rece iar vântul nu ajută deloc ca atmosfera să se mai încălzească.
Lora a venit cu două dansatoare superbe și încă din debutul momentul artistic a fost primită cuu aplauze și țipete de la adolescenții din public.
”Am auzit ceva despre moldovence… știți ce? Sunt cele mai frumoase. Și sunt și dulci. Și afurisite”, a spus Lora de pe scenă.
Artista a surprins cu un look nou, ascunzându-și buclele blonde sub o perucă scurtă, de culoare neagră. Care, de altfel, nu o prinde rău deloc.
Artefact mai vechi decât piramidele egiptene descoperit de un jandarm botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Mar 21, 2025
Daruri de Paște pentru bătrâni: Biserica Pacea continuă acțiunile de sprijin în azilele din Botoșani
Andreea Coțovanu
Mar 21, 2025
Ziua Jandarmeriei Române sărbătorită prin ecologizarea Pădurii Rediu de către jandarmii botoșăneni
Andreea Coțovanu
Mar 21, 2025
„Adolescență fără delicvență”: Sute de elevi s-au întâlnit cu deținuții din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 21, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile